„Mă zgârie eticheta, mă strânge elasticul, mă doare cusătura de la șosetă”. Ce probleme au, de fapt, copiii care plâng și se zbat când îi îmbraci. Nu, nu sunt mofturi

Unii copii nu suportă anumite texturi și materiale. Pe alții îi deranjează cusătura de la șosete sau etichetele hainelor. Dacă pentru mulți dintre noi un tricou e doar un tricou, pentru ei, se simte ca un șmirghel pe piele. „Nu vreau bluza asta!”, „mă zgârie!”, „mă strânge!”, „mă mănâncă pielea, vreau să o dau jos!”. Și cu cât părinții insistă să continue pregătirile pentru grădiniță sau școală, cu atât se intensifică crizele de plâns.

În astfel de cazuri, fiecare dimineață, fiecare ieșire din casă devin un calvar. Nu, n-au nicio vină copiii. Nu sunt nici „prea sensibili”, nici „alintați”. „Nu fac circ degeaba”, nu „caută atenție”, ci trăiesc, pe propria piele, ceea ce psihologii numesc „tulburări de procesare senzorială” sau „hipersensibilitate senzorială”.

Ce este hipersensibilitatea senzorială. Și de ce nu e „doar un moft”

Problemele de procesare senzorială se observă frecvent în copilăria mică (2–6 ani), când părinții încep să vadă că cei mici au o aversiune neobișnuită față de zgomote, lumini puternice, încălțăminte „prea strâmtă” sau haine „iritante”. Child Mind Institute descrie foarte clar acest tablou: „Dificultățile de procesare senzorială îi fac pe copii să reacționeze în moduri neobișnuite la stimuli, inclusiv la zgomote puternice, lumini intense și haine incomode”.

Aceste „tulburări de procesare senzorială” (sensory processing disorder – SPD) nu reprezintă un diagnostic în sine, ci vorbim despre un mănunchi de simptome reale, care afectează viața de zi cu zi a copiilor.

Cleveland Clinic formulează mult mai simplu: „Tulburarea de procesare senzorială este o diferență în modul în care creierul înțelege și răspunde la informațiile primite de la simțuri”.

Sensibilități acute, dincolo de teorie

„Am știut dintotdeauna că e ceva «în neregulă» cu fiica mea. De la primul pantalon cu elastic prea strâns. N-a suportat niciodată colanții sau dresurile. Etichetele o deranjează și trebuie să fiu foarte atentă cum i le descos să nu rămână nici măcar o bucățică de plastic care să o zgârie. Și, în caz că se udă sau varsă din greșeală un strop de apă pe bluză, trebuie să fiu pregătită cu haine de schimb, chiar și acum, când are 7 ani. Fie o pată cât de mică, îmi cere cu disperare să o schimb de tricou. Nici nu pot să descriu cât de sensibilă e la parfumuri puternice. Când era bebeluș plângea necontrolat doar dacă treceam pe lângă parfumeriile din mall!”, spune Adina, o mamă din București care abia când fetița sa avea 5 ani a aflat că există „hipersensibilități” senzoriale, chiar și la copiii neurotipici.

De atunci, spune aceasta, a învățat să respire adânc și să privească refuzurile copilului său ca parte din viață. „Nu mă mai enervez. Încerc să fiu pregătită pentru orice situație și să cumpăr haine cu texturi pe care deja le-am testat și pe care fetița mea le acceptă”.

Citește continuarea articolului AICI.