Sari direct la conținut

Kremlinul anunță că nu vrea un armistițiu de Crăciun, care să permită Kievului să se pregătească pentru noi lupte

HotNews.ro
Kremlinul anunță că nu vrea un armistițiu de Crăciun, care să permită Kievului să se pregătească pentru noi lupte
Soldații ucraineni din Brigada 117 trag cu un obuzier D-30 în direcția Pokrovsk, Donețk, Ucraina, pe 17 februarie 2025. FOTO: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a susținut că Rusia nu va participa la un astfel de armistițiu, dacă Ucraina se concentrează pe „soluții pe termen scurt, neviabile”, scrie Reuters.

Kremlinul a declarat marți că armistițiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau nu a unui acord de pace.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Kievul susține ideea unui armistițiu, în special pentru atacurile asupra infrastructurii energetice, în perioada Crăciunului.

Întrebat despre această idee, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat: „Întrebarea este acum dacă noi, așa cum spune președintele (Donald) Trump, vom ajunge la un acord sau nu”.

Peskov a spus că este puțin probabil ca Rusia să participe la un astfel de armistițiu dacă Ucraina se concentrează pe „soluții pe termen scurt, neviabile”, în loc de o soluție durabilă.

„Vrem pace. Nu vrem un armistițiu care să ofere Ucrainei o pauză și să se pregătească pentru continuarea războiului”, a declarat Peskov reporterilor.

„Vrem să oprim acest război, să ne atingem obiectivele, să ne asigurăm interesele și să garantăm pacea în Europa pentru viitor. Asta vrem”, a spus el.

Peskov a spus că Moscova nu a văzut încă detaliile propunerilor privind garanțiile de securitate în stil NATO pentru Ucraina, pe care oficialii americani și europeni au spus că Washingtonul s-a oferit să le furnizeze.

Garanții de securitate „foarte puternice”

Negociatorii americani au dat asigurări luni că, în tratativele de pace pentru Ucraina, Statele Unite au oferit Kievului garanții de securitate „foarte puternice”, de nivel NATO, dar care sunt totuși – în opinia lor – acceptabile și pentru Rusia.

Președintele american Donald Trump a afirmat și el că un acord privind Ucraina nu a fost „niciodată” atât de „aproape”, după ce a avut o lungă convorbire cu Volodimir Zelenski și mai mulți lideri europeni reuniți la Berlin.

„Suntem astăzi mai aproape ca niciodată” de un acord care să pună capăt războiului cu Rusia, a declarat lui Trump.

Problema garanțiilor de securitate este un punct extrem de sensibil pentru Moscova, care a respins întotdeauna categoric o aderare a Ucrainei la NATO și la mecanismul de apărare reciprocă al Alianței.

„Avem speranța că suntem pe calea păcii”

Discuțiile purtate cu Ucraina duminică și luni au fost „cu adevărat pozitive”, a dat asigurări luni un înalt oficial american, citat de AFP.

El a indicat că trimisul special al SUA, Steve Witkoff, precum și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, care a asumat un rol de mediere neoficial, au purtat în total aproape opt ore de discuții în două zile cu președintele Zelenski.

„Avem speranța că suntem pe calea păcii”, a spus oficialul de la Washington.

Potrivit acestor două surse americane, discuțiile cu ucrainenii au contribuit, de asemenea, la apropierea pozițiilor cu privire la centrala nucleară de la Zaporojie, ocupată de trupele Moscovei în sudul Ucrainei, precum și cu privire la chestiunile teritoriale.

Declarațiile făcute de Rusia și Ucraina nu au sugerat deocamdată un compromis acceptabil în privința teritoriilor, în special în privința zonei din Donbas aflată încă sub controlul Kievului.

Zelenski a declarat că echipele ucrainene și americane se pregătesc să organizeze o nouă rundă de negocieri în Statele Unite încă din acest weekend.

Zelenski a spus că negociatorii finalizează documentele care vor contura următoarea etapă a negocierilor.

„Astăzi sau mâine vom finaliza documentele. Apoi, echipa americană va purta consultări cu rușii. După aceea, negociatorii se vor întâlni cu președintele american, iar apoi echipele noastre se vor reuni din nou în Statele Unite. Acest lucru s-ar putea întâmpla chiar în acest weekend”, a declarat Zelenski.

INTERVIURILE HotNews.ro