Sari direct la conținut

Cîțu: O decizie fermă privind redeschiderea școlilor o vom lua pe 2 februarie

HotNews.ro
Scoala online, Foto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP
Scoala online, Foto: Profimedia Images / Annette Riedl / AFP

​Premierul Florin Cîțu a declarat luni că „o decizie fermă” privind redeschiderea școlilor va fi luată pe 2 februarie, în această perioadă urmărindu-se evoluția pandemiei.

„Vrem, ca toată lumea, să fie deschise şcolile şi economia să fie deschisă, dar nu contează ce vreau eu, contează care este situaţia din punct de vedere al sănătăţii, pentru că nu putem să relaxăm prea mult condițiile şi apoi să punem presiune pe sistemul medical”, a mai declarat premierul.

Majoritatea școlilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată în funcție de rata de infectare din fiecare localitate, a anunțat, în 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis.

În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic, în localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?

  • Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
  • Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
  • Scenariul roșu – rată de infectare peste 3

Ce ar urma să se întâmple din 8 februarie?

  • În localitățile din scenariul verde – toate școlile se redeschid fizic.
  • În localitățile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, adică din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți vor face în continuare ore online.
  • În localitățile din scenariul roșu – vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniță și cei din ciclul primar, iar ceilalți fac ore online.
  • Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează și se închid toate școlile.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro