Sari direct la conținut

Scenariul lui CTP: Maia Sandu, ținta unei „operațiuni Maduro” executate de Moscova

HotNews.ro
Scenariul lui CTP: Maia Sandu, ținta unei „operațiuni Maduro” executate de Moscova
Cristian Tudor Popescu Sursa: AGERPRES FOTO

Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu a analizat operațiunea americană de a-l captura pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, și susține că, din perspectivă internațională reprezintă o încălcare gravă a normelor care guvernează relațiile dintre state și creează un precedent periculos la nivel global și deschide calea unei lumi în care marile puteri își pot justifica acțiunile agresive prin simpla invocare a propriilor interese.

În analiza sa, CTP afirmă că reacțiile internaționale arată o izolare clară a poziției Statelor Unite. Cinci state importante din America de Sud și Centrală s-au pronunțat împotriva oricărei forme de control american asupra Venezuelei.

„Sunt greu de inventariat toate legile relațiilor internaționale care au fost încălcate astfel. 5 state importante ale Americii de Sud și Centrale, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic și Uruguay, Uniunea Europeană (mai puțin, desigur, Ungaria), Canada s-au pronunțat împotriva controlului SUA asupra Venezuelei. Marea Britanie pledează pentru o tranziție pașnică, rapidă și democratică a puterii în Venezuela”, a scris gazetarul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui Cristian Tudor Popescu, toate aceste state invocă dreptul poporului venezuelean de a-și decide singur soarta, un principiu fundamental al dreptului internațional, pe care administrația Trump îl ignoră complet.

În contrapondere, China și Rusia s-au poziționat ferm de partea regimului Maduro. Mai mult, Beijingul a transmis că nu va renunța „la niciun milimetru” din interesele și investițiile sale din Venezuela, amintește CTP.

Jurnalistul avertizează că acțiunea SUA creează un precedent extrem de periculos. În logica acțiunilor lui Trump, spune CTP, Rusia ar putea oricând să justifice o operațiune similară împotriva unui lider considerat ostil intereselor sale.

„Rusia e capabilă oricând să întreprindă o „operațiune Maduro”, potrivit strălucitului exemplu american. De pildă, poate să trimită un comando prin Transnistria care s-o răpească, sau mai rău, pe președinta Maia Sandu sub motivul că este un dușman al Rusiei”, spune CTP.

El a amintit și de recentele declarații ale fostul preşedinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, care deja și-a imaginat operaţiuni de răpire care să vizeze alţi lideri ai lumii, operaţiuni similare celei a SUA în Venezuela, numind-l printre aceştia şi pe cancelarul federal german Friedrich Merz.

„Între timp, Rusia aruncă o droaie de drone și rachete asupra Kievului, iar Medvedev ia în considerare răpirea și judecarea cancelarului german Friedrich Merz de către Kremlin”, a mai spus gazetarul.

INTERVIURILE HotNews.ro