Hotelul Triumf, monument istoric, lăsat să se degradeze după incendiul de anul trecut – acuză primarul Clotilde Armand / RAAPPS spune că s-a montat o membrană impermeabilă
Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAAPPS) precizează că, după incendiul care a afectat Hotelul Triumf, Regia a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podului o membrană impermeabilă care să preia funcţia acoperişului distrus în incendiu.
„Acoperişul şi o parte din podul imobilului Hotel Triumf, situat pe şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff nr. 12, a fost afectat de incendiul izbucnit în data de 12 septembrie 2020. Imediat după stingerea incendiului şi după evaluarea pagubelor, în vederea limitării extinderii unor posibile daune cauzate de infiltraţiile de apă provocate de intemperii, RAPPS a luat măsuri de conservare, montând în interiorul podului o membrană impermeabilă care să preia funcţia acoperişului distrus în incendiu”, informează RAAPPS duminică, într-un comunicat, citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, conform legislaţiei în vigoare, proprietarul unui monument istoric (indiferent dacă este statul, prin reprezentanţii săi, sau un proprietar privat) are obligaţia de a întreţine monumentul istoric, de a nu face intervenţii fără un aviz prealabil, de a asigura paza, conservarea, consolidarea, restaurarea şi punerea în valoare, prin mijloace adecvate.
„Menţionăm faptul că intervenţiile propuse fac parte din categoria lucrărilor de conservare/reabilitare/restaurare, păstrează aspectul arhitectural originar al monumentului şi nu modifică indicatorii urbanistici existenţi, caracteristici zonei protejate”, se arată în comunicat.
Potrivit autorizaţiei de construcţie, pe 20 ianuarie, RAAPPS, prin Sucursala pentru Reprezentare şi Protocol Triumf (SRP Triumf), lucrează la întocmirea documentaţiei necesare atribuirii contractului de execuţie, urmând în cursul săptămânii 25 – 29.01.2021 să publice, pe platforma Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP/SIAP), documentaţia necesară atribuirii contractului menţionat.
Clotilde Armand: Incompetenţă şi distrugere cu premeditare a unui monument istoric. Conducerea RAAPPS trebuie zburată urgent din funcţie
Reacția Regiei de Protocol vine după ce primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a scris duminică pe Facebook că întreaga conducere RAAPPS trebuie „zburată urgent din funcţie”, după ce au lăsat să se degradeze Hotelul Triumf şi a prezentat mai multe imagini cu imobilul.
„Aşa arată Hotelul Triumf din inima Bucureştiului, pe şoseaua Kiseleff. Clădirea este monument istoric şi în luna septembrie a anului trecut a avut un incendiu la acoperiş. De atunci şi până acum este lăsat să se degradeze. Între timp, au trecut destule ploi şi zăpezi. Clădirea aparţine de RAAPPS, iar conducerea nici măcar nu a avut interesul să acopere cu o folie zona incendiată din acoperiş. Pentru asemenea incompetenţă şi distrugere cu premeditare a unui monument istoric sunt de părere că toată conducerea RAAPPS trebuie zburată urgent din funcţie şi să răspundă în faţa legii. Voi discuta cu reprezentanţii din Ministerul Culturii pentru a stabili cum poate Primăria Sectorului 1 să contribuie urgent la remedierea situaţiei”, a susţinut Clotilde Armand.