Sari direct la conținut

Încă o problemă de sănătate în familia regală britanică: „Fergie”, în stare de șoc după ce a aflat că are iar cancer

HotNews.ro
Ducesa de York, Sarah Ferguson, Foto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia
Ducesa de York, Sarah Ferguson, Foto: Adrian DENNIS / AFP / Profimedia

Sarah Ferguson, ducesa de York, a spus luni că este în stare de șoc după ce a fost diagnosticată cu o formă malignă de cancer de piele, al doilea diagnostic de cancer din ultimul an și cea mai recentă problemă de sănătate pentru un membru al familiei regale britanice, transmite Reuters.

Ferguson, în vârstă de 64 de ani, fosta soție a fratelui regelui Charles, prințul Andrew, a anunțat pe rețelele de socializare că a fost diagnosticată recent cu melanom malign.

În vara anului trecut, ea a suferit o mastectomie și o operație de reconstrucție din cauza unui cancer la sân.

„Bineînțeles că încă un diagnostic de cancer a fost un șoc, dar am un moral bun și sunt recunoscătoare pentru numeroasele mesaje de dragoste și sprijin”, a scris ea pe rețelele de socializare.

„Sunt incredibil de recunoscătoare echipelor medicale care m-au sprijinit în ambele experiențe cu cancerul și clinicii MAYRLIFE pentru că au avut grijă cu blândețe de mine în ultimele săptămâni, acordându-mi timp pentru recuperare”, a spus ea. Ducesa, cunoscută sub porecla „Fergie”, a adăugat că acum se odihnește acasă, alături de familia sa.

Diagnosticul ei de cancer vine la câteva zile după ce Kate, prințesa de Wales și soția moștenitorului tronului, prințul William, a suferit o intervenție chirurgicală abdominală, iar Charles a dezvăluit că va merge la spital în această săptămână pentru a fi tratat pentru o mărire în volum a prostatei.

„Cred că experiența mea subliniază importanța verificării mărimii, formei, culorii și texturii alunițelor și a apariției de noi alunițe care pot fi un semn de melanom și îi îndemn pe toți cei care citesc aceste rânduri să fie vigilenți”, a spus Ferguson.

De la divorțul de Andrew, în 1996, ea și-a făurit o carieră de autoare de succes. Cu toate acestea, ea rămâne apropiată de soțul ei și încă împart aceeași casă de familie din Windsor.

Fergie s-a alăturat celorlalți membri importanți ai familiei regale pentru întâlnirea anuală de Crăciun de la domeniul Sandringham din estul Angliei, un semn că a revenit în sânul familiei regale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro