Sari direct la conținut

Parlamentul European condamnă Vietnamul pentru încălcarea drepturilor omului

HotNews.ro
Sediul Parlamentului European, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Sediul Parlamentului European, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Parlamentul European a condamnat Vietnamul din cauza unei campanii de reducere la tăcere a activiștilor din această țară și a cerut statelor membre ale UE să denunțe acțiunile regimului de la Hanoi înaintea unui congres al Partidului Comunist aflat la putere, relatează Reuters.

Europarlamentarii au votat joi cu 592 de voturi pentru, 32 contra și 58 de abțineri pentru adoptarea unei rezoluții care cere o abordare mai fermă împotriva guvernului vietnamez.

Legiuitorii au notat într-un comunicat remis presei că sunt „oripilați și condamnă reprimarea tot mai puternică a disidenței și încălcările tot mai numeroase ale drepturilor omului în Vietnam”.

„Respectul pentru drepturile omului constituie un fundament cheie al relațiilor bilaterale dintre Vietnam și UE și este un element esențial al Acordului de Liber Schimb UE-Vietnam”, a mai precizat comunicatul.

Partidul Comunist al Vietnamului urmează să aibă luni al 13-lea Congres Național pentru a stabili obiectivele pentru următorii cinci ani și alege o nouă conducere.

Grupurile pentru drepturile omului au acuzat regimul de la Hanoi că a intensificat reprimarea disidenței în timpul actualei conduceri a partidului.

Un bilanț realizat de agenția Reuters arată că 280 de persoane au fost arestate pentru activități „împotriva statului” în cei cinci ani scurși de la anteriorul congres din 2016: 260 dintre acestea au fost condamnate, mulți primind sentințe de peste 10 ani de închisoare.

În cei cinci ani de dinaintea congresului din 2016 au avut loc 68 de arestări și 58 de condamnări.

Rezoluția Parlamentului European afirmă că clauzele acordului de liber schimb permit „luarea unor măsuri adecvate în cazul unor încălcări grave ale drepturilor omului”.

Europarlamentarii au cerut de asemenea statelor membre să „își exprime vocal îngrijorările privind degradarea situației drepturilor omului în Vietnam” înaintea congresului Partidului Comunist de la Hanoi.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro