Sari direct la conținut

Ambasada Marii Britanii din Teheran, închisă temporar. Mai multe state europene își îndeamnă cetățenii să părăsească țara

HotNews.ro
Ambasada Marii Britanii din Teheran, închisă temporar. Mai multe state europene își îndeamnă cetățenii să părăsească țara
O fotografie a liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, este incendiată de un protestatar în fața ambasadei iraniene din Londra, pe 12 ianuarie 2026. Imagine ilustrativă. FOTO: Yui Mok / PA Images / Profimedia

Ambasada Marii Britanii din Teheran a fost închisă temporar, iar mai multe state europene le recomandă cetățenilor să părăsească Iranul, pe fondul deteriorării situației de securitate și al represiunii autorităților față de proteste. În același context, Statele Unite au început retragerea unei părți din personalul de la bazele militare din Orientul Mijlociu, potrivit Politico, Reuters și AFP.

Ambasada Marii Britanii din Teheran a fost închisă temporar și funcționează în prezent de la distanță, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Londra pentru Politico.

„Am închis temporar ambasada britanică din Teheran, care va funcționa acum de la distanță (remote, n.r.). Recomandările de călătorie ale Ministerului de Externe au fost actualizate pentru a reflecta această schimbare la nivelul consulatului”.

Italia a reînnoit cu fermitate apelul adresat cetățenilor săi de a părăsi Iranul din cauza situației de securitate din țară, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat.

În Iran se află aproximativ 600 de italieni, majoritatea în zona Teheranului, a adăugat ministerul.

„În regiune (Orientul Mijlociu, n.r.) se află peste 900 de membri ai forțelor armate italiene, dintre care aproximativ 500 în Irak și 400 în Kuweit, unde se iau măsuri de precauție pentru protejarea personalului militar”, a precizat Ministerul italian al Afacerilor Externe, potrivit Reuters.

Ministrul de externe Antonio Tajani a prezidat miercuri o reuniune cu un grup de ambasadori italieni și reprezentanți ai Ministerului Apărării și ai serviciilor de informații. „În acest context, a fost reafirmată poziția fermă a Italiei de condamnare a reprimării violente a demonstrațiilor și a încălcărilor grave ale drepturilor omului”, a mai transmis ministerul.

Și în Spania, Ministerul de Externe le-a recomandat, miercuri, cetățenilor spanioli să părăsească Iranul, pe fondul represiunii autorităților față de protestele de amploare, despre care organizațiile pentru drepturile omului spun că s-a soldat cu sute de morți și mii de arestări.

„Spaniolilor aflați în Iran li se recomandă să părăsească țara folosind mijloacele disponibile”, a transmis ministerul într-o avertizare de călătorie actualizată.

„Situația este instabilă în întreaga țară. Diferite surse semnalează mai multe decese și arestări în rândul protestatarilor”, se mai arată în comunicat.

Cetăţenii polonezi trebuie să părăsească Iranul imediat, a declarat miercuri și Ministerul de Externe de la Varşovia.

„Ministerul de Externe îndeamnă cetăţenii să plece imediat din Iran şi avertizează împotriva oricărei călătorii în această ţară”, se arată într-o postare pe X.

În România, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a convocat miercuri o ședință de coordonare cu echipa MAE, în contextul evoluțiilor de securitate din Iran. Ministerul le-a recomandat românilor aflați în această țară „să o părăsească imediat, pe orice rută sigură existentă”.

Pe fondul tensiunilor crescânde din regiune, Statele Unite au început retragerea unei părți din personalul de la bazele militare din Orientul Mijlociu, a declarat miercuri un oficial american pentru Reuters, după ce un înalt oficial iranian a afirmat că Teheranul a avertizat țările vecine că va lovi bazele americane din regiune dacă Washingtonul va lansa un atac.

INTERVIURILE HotNews.ro