Sari direct la conținut

Traian Băsescu spune care crede că e cea mai mare problemă a României. „Greu de imaginat cum o să ne descurcăm”

HotNews.ro
Traian Băsescu spune care crede că e cea mai mare problemă a României. „Greu de imaginat cum o să ne descurcăm”
Traian Băsescu Foto: Inquam Photos - Elena Covalenco

Fostul președinte al României atrage atenția asupra poverii dobânzilor la datoria publică, despre care spune că cresc cu o viteză impresionantă.

Declarațiile lui Traian Băsescu au fost făcute în cadrul unei emisiuni la Digi24. Întrebat care consideră că este cea mai mare problemă pe care România o are, Traian Băsescu a spus că dobânda la împrumuturi.

„Dobânda la împrumuturi crește cu o viteză impresionantă. Deci, anul acesta, în 2025, am plătit cam 11 miliarde de euro dobânzi. Iar perspectiva este de creștere, având în vedere dobânzile mari la care s-a făcut împrumutul”, a declarat Traian Băsescu.

„Acest lucru poate genera o dificultate majoră la un moment dat, pentru că, vă dau un exemplu, în următorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, exercițiul financiar 2028-2034, avem circa 60 de miliarde. Dacă noi plătim 10-11 miliarde în fiecare lună (n.r. pe an, nu pe lună) ca dobânzi, practic, cele 60 de miliarde de euro de la Uniunea Europeană îi plătim la dobânzi. Este aproape greu de imaginat cum o să ne descurcăm”, a mai susținut Traian Băsescu.

Traian Băsescu susține că această creștere ar putea fi oprită doar cu un deficit bugetar zero, dar România a încheiat anul 2025 cu un deficit de 6,4%.

„Tehnic, nu prea văd o rezolvare aici. Problema este să dai bătălia pentru a trece într-un timp cât mai scurt de la situația în care ești la un deficit bugetar zero. Deci încetezi să-ți crești datoria când ajungi la deficit bugetar zero. Cât timp ai deficit, fie și celebrul 3%, asta înseamnă că-ți crești datoria. Îți crești datoria, crești și dobânda pe care o plătești. Ori dacă datoria se rostogolește, dobânda nu se rostogolește, se plătește anual, se plătește cu precizie și riscul de a fi declarat în încetare de plăți vine de la neplata dobânzii, în principal, pentru că asta e, de fapt. Va trebui să împrumutăm nu numai pentru datorie, dar noi împrumutăm bani și ca să plătim dobânda”, a explicat fostul președinte.

INTERVIURILE HotNews.ro