VIDEO Grecia, sub cod roșu. Furtună la Atena, ninsori la Salonic
Grecia a fost afectată miercuri de o furtună puternică, ploile torenţiale, ninsorile şi vântul puternic determinând autorităţile să emită avertizări cod roşu pentru regiuni extinse ale ţării şi să îndemne populaţia să îşi limiteze deplasările cât mai mult posibil, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
Protecţia Civilă a emis avertismente de urgenţă pentru locuitorii din regiunea Attica (centru), unde este situată capitala Atena, insula Evia, regiunea Boeoţia (centru) şi Peloponez (sud), îndemnând populaţia să îşi reducă la minimum deplasările.
În capitala Greciei a plouat continuu începând de dimineaţă, ploile fiind însoţite de vânt puternic. Toate ambarcaţiunile au rămas ancorate în cele trei porturi ale Atenei, inclusiv Pireu.
Ambarcaţiunile au rămas, de asemenea, ancorate pe insula Creta şi pe mai multe insule din Marea Ionică. În plus, în Peninsula Peloponez, unde rafalele de vânt au fost deosebit de puternice, mai multe legături feroviare au fost suspendate.
Attica, Peloponezul, Grecia Centrală, Macedonia de Vest, Tesalia şi insulele din Egeea de Nord au emis avertizări cod roşu.
Η κακοκαιρία συνεχίζει να δοκιμάζει την Αττική και άλλες περιοχές της χώρας, με πλημμυρικά φαινόμενα να μετατρέπουν δρόμους σε ποτάμια.
— TA NEA (@ta_nea) January 21, 2026
Αυτοκίνητα έχουν βυθιστεί κάτω από τη γέφυρα στη Σπύρου Λούη, στο Μαρούσι.#weather #rain #athens #greece #news #tanea #now pic.twitter.com/F8OUAzyQce
Nu au fost raportate incidente grave imediate în Atena, însă au fost prognozate cantităţile însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie în capitală în următoarele ore, după cum a avertizat meteorologul Yannis Kalianos la postul de radio MEGA.
Probleme mai grave au fost raportate în Corint, la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de capitală, în special în satul costier Korfos, cu aproximativ 300 de locuitori, care a fost complet inundat.
În centrul Greciei, ninsorile abundente au izolat mai multe sate de munte, în timp ce zona din jurul Salonicului (nord), al doilea oraş ca mărime din Grecia, a fost, de asemenea, acoperită de un strat de nea. Nu au fost raportate, însă, probleme majore.
Snow in Thessaloniki, Greece 🇬🇷 pic.twitter.com/EOL0RGqDJs
— WanderLens (@naturebeauty760) January 19, 2026
