Șeful Armatei Române spune care este principalul narativ folosit de Rusia
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, apreciază că Rusia foloseşte un narativ prin care încearcă să influenţeze lumea „la nivel societal”.
„Rusia are toate narativele astfel încât să ne influențeze la nivel societal și principalul narativ este acesta: «de ce să investești în securitate când se poate în sistemele medicale, în educație». Da, per ansamblu așa este, dar fără securitate celelalte nu ar putea fi posibile”, a afirmat generalul Gheorghiță Vlad, într-un interviu acordat TVR.
Șeful Armatei Române a analizat şi care ar fi pericolul ca războiul din Ucraina să se extindă în Europa.
„Nu aș merge pe această abordare liniară. Sunt pericole foarte mari, vedeți că războiul din Ucraina a ajuns într-un impas, îmi doresc progres în discuțiile de pace în acest conflict și sper ca împreună cu statele care au agreat să intre în acea coaliție de voință să găsim soluțiile necesare pentru a crea o Ucraina puternică care să facă față acestor provocări de securitate”, a declarat șeful Statului Major al Apărării.
