Parlamentul European, în prima sesiune plenară din acest an / Eurodeputații vor o lege a UE pentru dreptul angajaților „de a se deconecta” digital de la locul de muncă
Parlamentarii europeni se vor reuni săptămâna viitoare (18-21 ianuarie) în prima lor sesiune plenară din acest an. Pe agendă, eurodeputații au, printre altele, și dezbaterea unei propuneri legislative privind „dreptul de a se deconecta” al angajaților. Mai exact, ei urmează să solicite o lege la nivelul Uniunii Europene care să acorde lucrătorilor dreptul de a se deconecta digital de la locul de muncă fără consecințe.
„Eurodeputații consideră că dreptul de a se deconecta este un drept fundamental care să le permită lucrătorilor să nu fie nevoiți să se implice în sarcini profesionale și apeluri telefonice, e-mailuri și alte mesaje electronice în afara timpului lor de lucru, inclusiv vacanțe și alte forme de concediu. Prin urmare, aceștia încurajează statele membre să ia toate măsurile necesare care să le permită lucrătorilor să își exercite acest drept, inclusiv prin intermediul unor acorduri colective între partenerii sociali”, se precizează într-un comunicat difuzat de Parlamentul European.
Trebuie garantată o protecție adecvată împotriva victimizării și a altor repercusiuni negative pentru cei care își invocă dreptul de a se deconecta, insistă eurodeputații.
„Întrucât dreptul de a se deconecta nu este în prezent consacrat în mod oficial în legislația UE, Parlamentul va solicita Comisiei să prezinte un act juridic” în acest sens, se mai arată în comunicat.
O propunere pentru o astfel de directivă este adăugată ca anexă la raportul ce va fi dezbătut în Parlamentul European miercurea viitoare și votat apoi joi, potrivit sursei citate.
În sesiunea plenară de săptămâna viitoare, europarlamentarii au pe agendă și evoluțiile recente în ceea ce privește pandemia și vaccinurile împotriva Covid-19, dar și o dezbatere cu privire la situația politică din Statele Unite, după violențele recente asupra Congresului american și în contextul învestirii lui Joe Biden în funcția de președinte al SUA.
Eurodeputații vor discuta și despre prioritățile Președinției portugheze a Consiliului UE. De asemenea, în cadrul unei dezbateri comune și votului a trei rezoluții joi, PE va propune o serie de măsuri menite să consolideze egalitatea de gen și să protejeze mai bine drepturile femeilor.