Sari direct la conținut

Majoritatea școlilor se redeschid din semestrul al doilea. Care sunt cele trei scenarii

HotNews.ro
Majoritatea școlilor se redeschid din semestrul al doilea. Care sunt cele trei scenarii

Majoritatea școlilor din România vor fi deschise din 8 februarie, adică din semestrul al doilea, iar decizia va fi luată, practic, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. În localitățile care se încadrează în „scenariul verde”, toate școlile se redeschid fizic, în localitățile care se încadrează în „scenariul galben” vor merge la școală elevii din ciclul primar și cei din clasele terminale, precum și copiii de grădiniță. Dacă localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă fizic la cursuri copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală. Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?

Anunțul privind redeschiderea școlilor a fost făcut joi seară de președintele Klaus Iohannis

. Se revine, practic, la sistemul descentralizat, care ține cont de evoluția pandemiei de COVID-19 din fiecare localitate. Șeful statului a precizat că măsura va intra în vigoare dacă pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni. O decizie finală va fi luată în 2 februarie.

Ce înseamnă că o localitate se află în scenariul verde, galben sau roșu?

  • Scenariul verde – rata de infectare între 0 și 1,5 la mia de locuitori
  • Scenariul galben – rata de infectare între 1,5 și 3 cazuri la mia de locuitori
  • Scenariul roșu – rată de infectare peste 3

Ce ar urma să se întâmple din 8 februarie:

  • În localitățile din scenariul verde – toate școlile se redeschid fizic.
  • În localitățile din scenariul galben – vor merge fizic la ore copiii de grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, adică din clasele a VIII-a și a XII-a. Ceilalți vor face în continuare ore online.
  • În localitățile din scenariul roșu – vor merge o vreme la cursuri copiii de grădiniță și cei din ciclul primar, iar ceilalți fac ore online.
  • Dacă rata de infectare trece de 6, localitatea se carantinează și se închid toate școlile.

Conform datelor transmise joi de Grupul de Comunicare Strategică, la acest moment se află în scenariul roșu Bucureștiul (3,62) și 3 județe: Cluj – 3,8, Brașov – 4,45 și Ilfov – 4,16. În scenariul galben sunt 23 de județe, iar restul sunt în scenariul verde.

În București, de exemplu, dacă rata de infectare se menține peste 3, cum este acum, ar urma să meargă la cursuri doar copiii de grădiniță și cei din ciclul primar.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro