General rus din GRU, ținta unui „asasinat” în Moscova. A fost dus de urgență la spital după ce a fost împușcat
Un înalt oficial militar rus, generalul locotenent Vladimir Alexeiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri la Moscova, potrivit anchetatorilor, citați de presa de stat, scrie Reuters.
Vladimir Alekseev a fost ținta unui asasinat în nord-vestul Moscovei, iar acesta a fost internat în spital, a anunțat purtătorul de cuvânt oficial al Comitetului de Investigații al Federației Ruse, Svetlana Petrenko, conform TASS.
Potrivit sursei citate, vineri, într-o clădire rezidențială de pe autostrada Volokolamsk din Moscova, o persoană neidentificată a tras de mai multe ori asupra unui bărbat și a fugit de la locul faptei. „Victima a fost internată într-unul dintre spitalele orașului”, a menționat Petrenko.
Potrivit canalului rus de Telegram Mash, care are surse în serviciile de securitate, atacul a avut loc la ora locală 7. El a fost „împușcat în spate” în holul liftului, potrivit sursei citate.
Alexeiev este șeful adjunct al Direcției principale a Statului Major General al Ministerului Apărării (GRU), conform Reuters.
Când șeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a organizat o revoltă de scurtă durată în iunie 2023, Alexeiev a fost unul dintre înalții oficiali trimiși să negocieze cu el.
În timpul revoltei lui Prigojin, Alexeiev și viceministrul apărării Iunus-Bek Evkurov au fost capturați de mercenarii Wagner în Rostov-pe-Don, conform publicației ruse independente The Moscow Times.
Apoi a apărut un videoclip în care Prigojin le explică generalilor din Ministerul rus al Apărării că vrea să-i „prindă” pe șeful Statului Major General Valeri Gherasimov și pe șeful ministerului Serghei Șoigu, altfel va merge la Moscova.
„Luați-i”, i-a răspuns zâmbind Alexeiev, care cu o zi înainte înregistrase un mesaj adresat luptătorilor Wagner, în care îi acuza de lovitură de stat și îi îndemna să „se răzgândească”.
Alexeiev ocupă funcția de prim-adjunct al șefului GRU din 2011. În 2017, i s-a acordat titlul de Erou al Rusiei. În timpul operațiunii militare a Rusiei din Siria, el a comandat acțiunile spionilor militari.
Mai mulți ofițeri superiori ai armatei ruse au fost asasinați de la începutul războiului din Ucraina, Moscova acuzând Kievul de aceste atacuri.
