Sari direct la conținut

„Nevastă-mea spune că iar sunt prost, că iert repede”. Ce spune Ciprian Ciucu despre relația cu Cătălin Drulă după campania pentru Capitală

HotNews.ro
Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă. Colaj: Ion Mateș. Foto: Inquam Photos, Profimedia
Ciprian Ciucu și Cătălin Drulă. Colaj: Ion Mateș. Foto: Inquam Photos, Profimedia

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a mai discutat cu Cătălin Drulă după alegerile pentru Primăria București, în care cei doi au fost contracandidați. Întrebat dacă prietenia dintre ei s-a rupt, Ciucu a răspuns însă „nu știu, nu cred”, într-un interviu acordat Prima TV.

„Eu sunt genul ăla mai fraier, care atunci când apreciază pe cineva – chiar dacă este rănit prin ceea ce s-a spus şi cum s-a spus – am tendinţa de multe ori să trec peste şi să uit, deşi nevastă-mea spune că iar sunt prost. Genul ăla de prost în sensul că eu sunt ăla fraier, în sensul că iert repede, ştiţi? M-a deranjat enorm ce-a făcut Cătălin în campanie”, a spus Ciucu, citat de News.ro.

Întrebat ce l-a deranjat cel mai mult, primarul Capitalei a precizat: „Că ştie adevărul. A vorbit despre lucruri care nu existau”. La o întrebare privind acuzațiile legate de mafia imobiliară, Ciucu a răspuns: „El ştie adevărul. Ştie adevărul”.

În campania electorală, Cătălin Drulă i-a acuzat pe „Daniel Băluţă şi Ciprian Ciucu” că „nu s-au aflat pe drumul onest în mandatele de primari de sector în comportamentul faţă de mafia imobiliară”.

Întrebat dacă Drulă a dispărut din politică, Ciucu a spus că nu crede acest lucru și că fostul său contracandidat „are potenţial”, „forţa să se reinventeze” și „foarte mult de oferit în politică”. „Îi doresc o revenire, poate şi în Bucureşti. Nu exclud”, a adăugat el.

Ciucu a mai spus că i-a sugerat lui Drulă să revină în politică pornind „de jos”: „I-am zis: «Începi cu un sector. Ia-o de jos. Nu mai arde etape!»”. Primarul Capitalei a invocat propriul parcurs politic, amintind că și-a început cariera politică pe un post consilier general, făcând opoziţie fostului primar general Gabriela Firea.

INTERVIURILE HotNews.ro