După PNL, încă un partid din coaliția de guvernare îi cere demisia lui Radu Oprea, care a comparat tăierile de posturi cu „Auschwitz”: „Răul absolut nu poate fi banalizat”
„Dacă faci comparație între exterminare și concediere, dar nu realizezi foarte repede cât de jos ai coborât, trebuie să te dai jos repede din funcția publică”, a declarat joi Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt al USR. Partidul îi cere public lui Radu Oprea să se retragă din funcția de secretar general al Guvernului, după ce într-o declarație pentru HotNews social-democratul a comparat tăierile de posturi din SGG cu „Auschwitz”.
Comparația făcută de Radu Oprea (PSD) este catalogată drept „josnică” de către purtătorul de cuvânt al USR.
„Am fost personal față în față cu mai mulți supraviețuitori ai Holocaustului, unii chiar ai Auschwitzului. I-am ascultat. Am fost personal în situația de a desface contractele de muncă ale unor angajați, din motive economice, financiare. I-am ascultat. Îmi pare absurd chiar și să pun cele două situații una lângă alta. Le-a pus Radu Oprea și i s-a părut că e în regulă. Josnic. Dar știu că Radu Oprea nu e vreun prost care nu realizează ce spune. Așa că am fost sigur că va înțelege repede cât de nepotrivit e și își va cere scuze public. L-aș fi ascultat”, a spus Seidler pe Facebook.
„Răul absolut nu poate fi banalizat”
Purtătorul de cuvânt al USR consideră că scuzele sunt necesare și ulterior, chiar dacă vor fi doar parțial credibile:
„Nu doar pentru ceea ce a spus recent, ci mai ales pentru ceea ce nu a mai spus, îi cer public lui Radu Oprea să se retragă. Dacă n-a putut să retragă ce a spus, trebuie să se retragă din locul în care a spus enormitatea: din funcția publică. Dacă faci comparație între exterminare și concediere, dar nu realizezi foarte repede cât de jos ai coborât, trebuie să te dai jos repede din funcția publică. Scuzele sunt necesare și ulterior chiar dacă vor fi doar parțial credibile”.
Purtătorul de cuvânt al USR subliniază că „răul absolut nu poate fi banalizat”.
„Exterminarea a 6 milioane de evrei în mod planificat și organizat e răul absolut. Oricine compară asta cu orice altceva arată un dispreț profund pentru victimele Holocaustului, prin banalizarea răului absolut și nu poate fi parte dintr-o putere a statului”, mai spune Cristian Seidler.
Și vicepreședintele PNL i-a cerut demisia lui Radu Oprea
Și vicepreședintele PNL Alexandru Muraru a reacționat miercuri seară la declarația făcută de Radu Oprea, căruia i-a cerut demisia. El l-a acuzat de „exces grav de ignoranță”.
Liberalul a susținut că, „pentru acest gest, Oprea trebuie să plece” și a calificat afirmația drept „o insultă la adresa memoriei victimelor Holocaustului.
„Să compari o reducere administrativă minoră, în raport cu aparatul umflat al statului, cu cel mai mare genocid din istoria modernă, cu milioane de victime arse în crematorii naziste, este o insultă la adresa memoriei victimelor Holocaustului”, a declarat Alexandru Muraru.
Vicepreședintele PNL a mai spus că Radu Oprea „blochează din vara anului trecut semnarea proiectelor de reformă a administrației publice” și că PSD „blochează efectiv orice încercare de a reduce risipa și privilegiile”.
Ce a spus Radu Oprea
Reorganizarea Cancelariei premierului Ilie Bolojan, anunțată încă din vara anului trecut, care prevede reducerea numărului total de posturi de la 176 la aproximativ 105, „nu a putut fi implementată până acum, întrucât se așteaptă semnarea proiectului de reorganizare de către Secretarul General al Guvernului”, a anunțat miercuri instituția condusă de Mihai Jurca.
Întrebat de HotNews ce tăiere de posturi a făcut mai exact anul trecut la SGG, Radu Oprea a spus că „nu am aplicat nicio tăiere”.
„Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz. Eu mă uit la oameni. Au plecat fără scandal, găsesc formule, oamenii lucrează, comunicăm în interiorul instituției, primesc și le spun și lucrăm împreună pe proiectele importante pentru țară. Nu lucrez pe statistică. Oamenii nu sunt costuri. Nu am mentalitate de stăpân de sclavi. N-am avut-o niciodată în viață”, a declarat acesta.
