Sari direct la conținut

LIVE Cancelarul german, avertisment direct în deschiderea Conferinței de Securitate de la Munchen. „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există” / Discurs virulent la adresa lui Trump / Rutte, anunț despre NATO – VIDEO

HotNews.ro
LIVE Cancelarul german, avertisment direct în deschiderea Conferinței de Securitate de la Munchen. „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există” / Discurs virulent la adresa lui Trump / Rutte, anunț despre NATO  – VIDEO
13 februarie 2026, Bavaria, München: Cancelarul federal Friedrich Merz vorbește în deschiderea celei de-a 62-a Conferințe de Securitate de la München (MSC). FOTO: KAY NIETFELD / AFP / Profimedia

În deschiderea Conferinței de Securitate de la München, cancelarul german Friedrich Merz a făcut apel vineri pentru o Europă mai puternică care să reseteze relațiile cu Statele Unite, el dorind ca Washingtonul să „repare și să reînvie încrederea” într-o nouă eră periculoasă a politicii marilor puteri, pe fondul prăbușirii vechii ordini mondiale, scriu Reuters și The Guardian.

Rutte susține apelul SUA pentru „NATO 3.0”

Șeful NATO, Mark Rutte, și-a arătat susținerea față de campania prin care SUA solicită Europei să cheltuiască mai mult pentru propria apărare – denumită „NATO 3.0” de către subsecretarul american al Apărării, Elbridge Colby.

După reuniunea de joi a miniștrilor apărării din NATO, „am simțit o schimbare de mentalitate în rândul europenilor, care nu mai spun doar «hei, nu vom cheltui doar mult mai mult»… Am simțit o schimbare de mentalitate în rândul europenilor, care spun «trebuie să preluăm conducerea în NATO»”, a declarat Rutte, pentru Politico. „Așa cum a spus Bridge Colby: «NATO 3.0»”, a adăugat secretarul general al alianței.

„Aș spune că NATO este mai puternică ca niciodată de la căderea Zidului Berlinului”, a adăugat Rutte.

Guvernatorul Californiei, discurs virulent la adresa lui Trump

„Sper, dacă nu mai pot comunica nimic altceva astăzi, că Donald Trump este temporar”, a declarat guvernatorul democrat al Californiei, în cadrul unei mese rotunde despre schimbările climatice, vineri, la Conferința de Securitate de la München, potrivit Politico.

Pistorius anunță că armata germană a trimis avioane de luptă la misiunea „Arctic Sentry”

Armata germană (Bundeswehr) a trimis avioane de luptă pentru a participa la misiunea NATO „Arctic Sentry”, a anunțat vineri ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, scrie agenția de presă DPA.

Șefa diplomației europene atrage atenția despre o mare problemă a ordinii mondiale bazate pe reguli

Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat, în cadrul unei mese rotunde organizate vineri după-amiază la Conferința de Securitate de la Munchen, că ordinea internațională suferă în prezent de o lipsă a posibilităţii privind tragerea la răspundere, scrie Politico.

„Cred că toată lumea semnează Carta Națiunilor Unite. Principiile sunt acolo. Dar ce se întâmplă dacă cineva încalcă aceste principii? Tragerea la răspundere nu funcționează în mod evident”, a spus ea, adăugând: „Consiliul de Securitate nu funcționează așa cum ar trebui. Organizația Națiunilor Unite nu reflectă lumea așa cum este ea în prezent”.

„Majoritatea țărilor din lume doresc o ordine bazată pe reguli – doresc norme care să reglementeze modul în care comunicăm între noi și modul în care interacționăm”, a precizat șefa diplomației europene.

Kallas a susținut că, din punct de vedere istoric, marile crize internaționale au determinat dezvoltarea dreptului internațional. Ea a afirmat că actuala criză reprezintă o oportunitate de „a dezvolta această lume în direcția progresului”.

Referindu-se la o remarcă a cancelarului german Friedrich Merz, care a afirmat mai devreme, în discursul său, că vechea ordine mondială a dispărut, Kallas a spus: „Care este opusul unei ordini mondiale bazate pe reguli? Tirania și războaiele. Și este clar că asta este situația în care ne aflăm acum.”

NATO va deveni într-o măsură mai mare condusă de Europa, afirmă Rutte

Alianța Nord-Atlantică va deveni într-o măsură mai mare condusă de Europa, cu o prezență puternică continuă a Statelor Unite, pe măsură ce aliații europeni își vor crește semnificativ cheltuielile militare, a declarat vineri secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Rusia nu este încă dispusă să discute serios despre Ucraina, avertizează Merz

În cadrul sesiunii de întrebări și răspunsuri, Merz a fost întrebat și despre Rusia.

Cancelarul german a început cu o aluzie la premierul ungar Viktor Orbán, povestind despre „un prim-ministru” din UE care a călătorit la Moscova fără mandat, „nu a obținut nimic” și, o săptămână mai târziu, Ucraina a suferit unele dintre „cele mai grave atacuri asupra infrastructurii civile”.

„Deci, dacă are sens să discutăm, suntem dispuși să discutăm. Dar, după cum se poate vedea din partea americană, Rusia nu este încă dispusă să discute serios”, a afirmat Merz.

El a adăugat că războiul „se va termina doar când Rusia va fi epuizată cel puțin din punct de vedere economic și, potențial, din punct de vedere militar”.

„Ne apropiem de acest moment… dar încă nu am ajuns acolo”, a precizat el.

Merz a precizat: „Rusia trebuie să renunțe la acest război teribil împotriva Ucrainei, iar noi trebuie să facem tot ce este necesar pentru a-i aduce (pe ruși, n.r.) în punctul în care să nu mai vadă niciun avantaj în continuarea acestui război teribil”.

Mesaj pentru țările candidate la aderarea la UE: „Nu vreau să vă pierd”

Merz a abordat și perspectiva extinderii UE, inclusiv în ceea ce privește Muntenegru, al cărui președinte a pus întrebarea.

Cancelarul german a recunoscut că se simte „din ce în ce mai incomod” din cauza incapacității UE de a înregistra progrese semnificative în procesul de aderare.

„Trebuie să aplicăm o nouă strategie, cum să apropiem aceste țări de Uniunea Europeană. Nu vreau să vă pierd”, a spus el.

Șeful guvernului german a admis că există „un elefant în cameră”, deoarece procesul necesită unanimitate, iar Ungaria continuă să blocheze orice proces, „dar trebuie să depășim acest obstacol”.

De asemenea, el a apărut să facă referire la scrutinul parlamentar din Ungaria din primăvară, spunând că „după alegerile care vor avea loc în aprilie, sperăm că vom putea deschide următoarele capitole și vă vom apropia din ce în ce mai mult de UE”.

Știrea inițială: În discursul său, Merz a avertizat că SUA nu pot acționa singure, dar a spus și că Europa trebuie să-și consolideze propriile sisteme de apărare și a menționat că poartă discuții confidențiale cu Franța privind descurajarea nucleară.

Discursul cancelarului federal subliniază modul în care liderii europeni caută din ce în ce mai mult să-și croiască o cale independentă după un an de tulburări fără precedent în relațiile transatlantice, încercând în același timp să mențină alianța cu Washingtonul.

Inspirându-se din avertismentele potrivit cărora ordinea internațională bazată pe reguli este pe cale să fie distrusă, Merz a declarat: „Mă tem că trebuie să o spunem și mai direct: această ordine, așa cum o cunoșteam, oricât de imperfectă era chiar și în cea mai bună formă a ei, nu mai există în această formă”.

Vorbind în limba engleză în finalul discursului său, Merz a spus: „În era rivalității marilor puteri, nici măcar Statele Unite nu vor fi suficient de puternice pentru a acționa singure. Dragi prieteni, apartenența la NATO nu este doar un avantaj competitiv al Europei. Este și un avantaj competitiv al Statelor Unite”.

„Așadar, să reparăm și să reînnoim împreună încrederea transatlantică”, a adăugat Merz.

La un an după ieșirea lui Vance, Rubio adoptă un ton mai blând

Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat, de asemenea, că relațiile transatlantice se află într-un „moment decisiv” într-o lume aflată în rapidă schimbare, dar a adoptat un ton mai conciliant, în contrast cu declarațiile vicepreședintelui JD Vance din 2025.

La aceeași reuniune, a înalților oficiali din domeniul securității, desfășurată anul trecut, Vance i-a atacat pe aliații europeni într-un discurs care a marcat începutul unei serii de confruntări cu partenerii Washingtonului. Aliații europeni au în față o multitudine de amenințări, de la războiul Rusiei în Ucraina până la tulburări masive în comerțul mondial.

„Cred că este un moment decisiv… lumea se schimbă foarte repede chiar sub ochii noștri”, a declarat Rubio, înainte de a pleca la München.

„Sincer, lumea veche a dispărut, lumea în care am crescut, și trăim într-o nouă eră geopolitică, care ne va obliga pe toți să reexaminăm cum arată aceasta și care va fi rolul nostru”, a spus șeful diplomației americane.

SUA sunt „profund legate de Europa, iar viitorul nostru a fost întotdeauna legat și va continua să fie”, a spus Rubio, care este un potențial rival al lui Vance în cursa prezidențială americană din 2028. „Așadar, trebuie să discutăm despre cum va arăta acel viitor”, a punctat secretarul de stat.

Merz a respins discursul lui Vance

Reuniunea din acest an are loc pe fondul mai multor conflicte, inclusiv războaiele din Ucraina, Gaza și Sudan.

Relațiile transatlantice au fost mult timp în centrul Conferinței de Securitate de la München, care a început ca un forum al Războiului Rece pentru dezbateri occidentale privind apărarea. Dar presupunerea necontestată a cooperării care stătea la baza acesteia a fost răsturnată.

Subliniind loviturile suferite de relațiile transtlantice, un sondaj YouGov realizat vineri în cele șase cele mai mari țări europene a arătat că favorabilitatea față de SUA în Europa a atins cel mai scăzut nivel de când a început monitorizarea, în 2016.

Cele mai recente cifre sunt în mare măsură comparabile cu – și, în unele cazuri, mai mari decât – amenințarea percepută din partea Chinei, Iranului sau Coreei de Nord, deși se situează în urma Rusiei, a afirmat YouGov.

Președintele SUA, Donald Trump, l-a răsturnat pe liderul Venezuelei, a amenințat alte țări din America Latină cu acțiuni militare similare, a impus tarife vamale atât prietenilor, cât și dușmanilor și a vorbit deschis despre anexarea Groenlandei de la Danemarca, țară membră NATO – o mișcare care ar putea pune efectiv capăt alianței.

„Nimeni din Europa sau din Statele Unite nu are de câștigat din orice fel de conflict între vechi aliați”, a declarat prim-ministrul danez Mette Frederiksen, care a spus că se va întâlni cu Rubio la München.

„Așadar, trebuie să facem tot ce putem pentru a-i menține pe americani aproape de noi, dar trăim într-o nouă ordine mondială”, a adăugat ea.

În discursul său de anul trecut, JD Vance i-a acuzat pe liderii europeni că cenzurează libertatea de exprimare și că nu reușesc să controleze imigrația, lucru pe care Merz l-a respins acum în mod explicit.

„S-a creat o ruptură între Europa și Statele Unite. Vicepreședintele JD Vance a spus acest lucru foarte deschis aici, la München, acum un an”, a declarat cancelarul federal.

„Avea dreptate. Războiul cultural al mișcării MAGA nu este al nostru. Libertatea de exprimare se oprește aici, la noi, atunci când discursul respectiv contravine demnității umane și constituției. Nu credem în tarife vamale și protecționism, ci în comerțul liber”, a adăugat el, stârnind aplauzele sălii.

Merz și Macron, „discuții confidențiale” privind descurajarea nucleară europeană

Tot în discursul său de vineri, ținut în timp ce liderii mondiali s-au reunit pentru deschiderea Conferinței de Securitate din Germania, Friedrich Merz a confirmat că poartă discuții cu președintele francez Emmanuel Macron pe tema descurajării nucleare europene.

„Am început discuții confidențiale cu președintele francez pe tema descurajării nucleare europene”, a declarat Merz în capitala bavareză.

„Nu facem acest lucru renunţând la NATO. O facem construind un pilon european puternic şi autonom în cadrul alianţei”, a precizat el.

Cancelarul a afirmat că Berlinul își va respecta angajamentele legale, referindu-se la acordul internațional din 1990 privind reunificarea Germaniei.

Tratatul, cunoscut sub numele de Acordul Doi Plus Patru, a angajat Germania reunificată să renunțe la fabricarea, deținerea și controlul armelor nucleare, biologice și chimice, potrivit agențiilor AFP, DPA și Agerpres.

În conformitate cu acordul existent de partajare nucleară al NATO, armele nucleare americane staționate în Europa pot fi desfășurate de aeronave din țări aliate în caz de urgență.

Se crede că bombele nucleare americane B61 sunt depozitate în nordul Italiei, Belgia, Olanda și vestul Germaniei.

Cu toate acestea, apelurile pentru o umbrelă nucleară europeană au căpătat un nou avânt în urma invaziei ruse din Ucraina și a schimbării politicii externe a SUA sub președintele Donald Trump.

După ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană în urma Brexitului, Franța este singurul stat membru al UE dotat cu arme nucleare.

Macron a propus inițial să poarte negocieri cu Germania și alte state membre ale UE privind extinderea capacității de descurajare nucleară a Franței în 2020, dar acestea au fost respinse de fostul cancelar Angela Merkel și de succesorul ei, Olaf Scholz.

Cu toate acestea, Merz a părut mai deschis să discute această problemă cu Macron, considerând oferta franceză un supliment la partajarea armelor nucleare ale NATO.

Emmanuel Macron urmează să susțină un discurs în următoarele săptămâni despre doctrina franceză de descurajare nucleară.

Clauza de „asistență reciprocă a UE”

În mod curios, notează The Guardian, Merz a solicitat, de asemenea, o discuţie suplimentară privind articolul 42 din tratatele UE, care se referă la „asistenţa reciprocă” în cazul unui atac armat asupra Europei.

Cancelarul a precizat că doreşte ca UE să „precizeze” cum ar trebui să funcţioneze acest lucru.

În acest context a anunţat Merz că a început „primele discuţii” cu Macron despre un program european de descurajare nucleară „care să fie integrat în partajarea nucleară din cadrul NATO”.

„Să schimbăm mentalitatea pentru a face din Europa o superputere şi a face faţă haosului noii ordini mondiale”, a îndemnat Merz.

INTERVIURILE HotNews.ro