Bilanț la DNA. Marius Voineag dă vina pe Parlament pentru prescrierea a sute de dosare de corupție / „Dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană”
Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, susține că instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii procurorilor anticorupție, iar lipsa unei reacții prompte a Parlamentului în urma deciziilor Curții Constituționale a condus la prescrierea a sute de dosare de corupție.
Marius Voineag nu mai candidează pentru un nou mandat la șefia DNA, dar este singurul candidat pentru postul de adjunct al procurorului general, la concursul care este în desfășurare și ale cărui rezultate vor fi anunțate în 2 martie.
„Lipsa unei reacții prompte a Legislativului a dus la prescrierea a sute de dosare”
Joi, Marius Voineag a prezentat un bilanț al celor trei ani la conducerea DNA, care a cuprins și „un moment de sinceritate”, în care s-a plâns de colaborarea „sub așteptări” cu instituțiile de control ale statului.
„Ar fi lipsit de onestitate să prezentăm doar succesele, fără să vorbim despre obstacolele sistemice cu care ne-am confruntat. Instabilitatea legislativă continuă să fie cea mai serioasă amenințare la adresa eficacității muncii noastre.
Lipsa unei reacții prompte a Legislativului în urma deciziilor Curții Constituționale a condus la situația în care sute de dosare s-au prescris, iar în 2025 instanțele au dispus încetarea procesului penal inclusiv pe motiv de prescripție în 64 de cauze. Fiecare astfel de dosar înseamnă muncă pierdută și încredere erodată.
Tot în registrul sincerității, cooperarea cu instituțiile de control ale statului rămâne sub așteptări. Sesizările sunt puține, sprijinul operațional este limitat, iar aceasta reduce capacitatea DNA de a interveni preventiv. Combaterea corupției la nivel sistemic are nevoie nu doar de resurse proprii, ci și de un ecosistem instituțional care funcționează în mod solidar. Cetățenii au nevoie de un efort conjugat al statului de a diminua acest flagel, nu doar de cazuri judiciare spectaculoase”, a declarat șeful DNA, citat de Agerpres.
„Dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană”
Șeful DNA s-a plâns și de „politizarea continuă a justiției, care riscă să o aducă la același nivel redus de încredere cu alte instituții politice”:
„Nu pot să nu remarc și faptul că dezbaterea publică pe tema justiției este excesiv politizată și partizană. Se discută mult despre subiecte simbolice și conflictuale, în timp ce întrebarea fundamentală – cum funcționează justiția ca serviciu public, cât de organizată este și câtă încredere inspiră cetățenilor – rămâne marginală. În situația în care încrederea în instituții este deja scăzută, politizarea continuă a justiției riscă să o aducă la același nivel redus de încredere cu alte instituții politice. Problemele din justiție pot fi rezolvate numai prin asumarea lor directă și prin soluții bine fundamentate, discutate atât în cadrul sistemului judiciar, cât și cu societatea”.
Bilanțul mandatului. Care spune Voineag că este „cea mai importantă realizare” la șefia DNA
El a făcut un bilanț al mandatului său în fruntea DNA, susținând că:
- „Rata achitărilor a coborât de la aproximativ 27% la momentul preluării mandatului la 9,59% în 2025;
- Rata restituirilor dosarelor de către instanțe a scăzut de la 6,42% la 1,63%;
- Valoarea bunurilor indisponibilizate a crescut substanțial an de an;
- Am recrutat și format masiv (464 persoane versus 185 persoane în mandatul precedent 2020 – 2023); (…)
- Am obținut, în premieră, prin modificarea OUG 43/2002, un fond special pentru cheltuieli operative, în cuantum de trei milioane lei, complementar fondului de flagrant deja existent la nivelul instituției și cu caracter de noutate pentru parchetele specializate”.
Marius Voineag a adăugat că „cea mai importantă realizare” este faptul că a recrutat și integrat 18 noi procurori și 41 de ofițeri de poliție judiciară doar în 2025, iar în cei trei ani de mandat a adus în instituție circa 100 de procurori și 144 de ofițeri de poliție judiciară.
În ceea ce privește urmărirea penală, în anul 2025, DNA a înregistrat 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556 de dosare.
„Am soluționat 1.592 de cauze, am întocmit 114 rechizitorii și am semnat 253 de acorduri de recunoaștere a vinovăției. 792 de persoane au fost trimise în judecată, adică cu 16% mai mult decât în 2024. Dintre acestea, 247 ocupau funcții de conducere, control sau demnitate publică. Dincolo de cifre, ceea ce contează este ținta investigativă. Am vizat corupția la nivel înalt – demnitari, miniștri, secretari de stat, președinți de consiliu județean, înalți funcționari publici – și am pătruns în zone unde anterior intervenția era considerată imposibilă, inclusiv în infrastructuri critice ale statului. Am preluat și domeniul marii evaziuni fiscale, unde am construit dosare cu prejudicii de zeci de milioane de lei, aplicând sechestre pe bunuri concret individualizate pentru a facilita recuperarea în caz de condamnare“, a mai spus Voineag.
