VIDEO Board of Peace: La final, Nicușor Dan s-a dus la Donald Trump și au apucat să-și dea mâna, dar a apărut un om de ordine
La finalul întâlnirii publice de la Washington, Trump a stat o vreme de vorbă cu mai mulți invitați, care veneau să-l salute. Printre ei a fost președintele României.
Prima ședință a Board of Peace în problema Gaza a avut aspectul unei ședințe de corporație, exact cum a subliniat unul dintre organizatorii din echipa lui Trump. A vorbit președintele, mai lung, apoi cei din echipa sa, foarte scurt și concret.
Apoi, au urmat invitații, cu un discurs extrem de succint. Nicușor Dan a folosit cele două minute și a vorbit, ca și ceilalți, fără script în față. Dan a explicat ce face deja România în calitate de țară care are relații tradițional bune și cu Israelul și cu palestinenii. A amintit despre copiii palestinieni tratați la noi și despre expertiza noastră în sistemul de urgență, poliție și alte servicii publice la fondarea cărora putem ajuta în Gaza.
Apoi, după încheierea întâlnirii, minute bune Trump a stat la dispoziția oaspeților săi. La un moment dat, chiar înainte ca liderul de la Washington să plece de pe scenă, Nicușor Dan s-a strecurat din dreapta, pe lângă Jared Kushner, ginerele președintelui american.
Trump i-a strâns mâna lui Dan și i-a spus ceva. Pe fondul muzical nu s-a auzit nimic. Pe buzele lui Trump se citește ceva aprobator, de genul „Good job”. Nicușor Dan a vrut să înainteze și să facă discuția un pic mai lungă. Dar un bărbat cu cască în ureche, care asigura spațiul din jurul președintelui SUA, a pus mâna discret pe Dan, suficient ca președintele României să revină în poziția sa. Același bărbat a făcut același lucru și cu alți șefi de stat sau de guvern care stăteau prea mult sau prea aproape de Trump.
