Sari direct la conținut

Ploi, lapoviță și ninsoare până sâmbătă, în cea mai mare parte a țării. Cod galben de viscol în 10 județe

HotNews.ro
cod galben de ninsori, Foto: ANM
cod galben de ninsori, Foto: ANM

Începând de miercuri după-amiază și până sâmbătă dimineață vor fi precipitații, în special ploi, în cea mai mare parte a țării, conform meteorologilor. De asemenea, zece județe sunt vizate de o avertizare Cod galben, fiind anunțate ninsori abundente și viscol în zonele de munte.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 6 ianuarie, ora 14:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ în special în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25-35 l/mp.

Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.

La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (6 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.Vântul va avea intensificări în special în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40-60 km/h.

Potrivit meteorologilor, până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării și la munte.

De asemenea, de miercuri de la ora 18:00 și până joi la ora 10:00 va fi în vigoare o avertizare Cod galben, fiind anunțate ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.

Conform ANM, în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70-80 km/h și va fi viscol ce va determina scăderea semnificativă a vizibilității. Județele vizate sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro