Primul spectacol despre femicid din România este inspirat dintr-o crimă reală: „Am vrut să nu îmi menajez spectatorii”

Într-un context în care violența împotriva femeilor rămâne o realitate constantă în România, Lucas Neagu, un regizor de 25 de ani, montează la Teatrul POINT primul spectacol românesc despre femicid. „Carne de tigru” spune povestea unei relații abuzive, și urmărește mecanismele care duc la crimă, dar și începutul aparent normal al unei iubiri. Ioana Cojocărescu și Réka Kovács interpretează victima și abuzatorul. HotNews a discutat cu regizorul și cu cele două actrițe despre miza spectacolului, construcția lui și nevoia unei astfel de producții în peisajul cultural românesc.

• Vreau să-mi pun publicul în situații inconfortabile din care, poate, o să plece cu niște gânduri noi, idei la care nu s-au mai gândit până la momentul vizionării”, explică regizorul în interviul pentru publicul HotNews.
• Următoarele reprezentații din spectacolul „Carne de tigru” vor avea loc pe 7 și 8 martie la Teatrul POINT din București.

În 2025, au existat 63 de cazuri în care bărbații au omorât femei. Practic, după cum semnalează publicația Snoop, acest lucru înseamnă că „în România, în medie, la trei zile, un bărbat încearcă să omoare o femeie.” La început de februarie 2026, la teatrul POINT din București, Lucas Neagu și-a făcut debutul în dramaturgie și regie de teatru cu o piesă care vorbește fix despre această realitate din societatea noastră, „Carne de tigru.”

Piesa are în centru un cuplu format din două actrițe, Ioana Cojocărescu și Réka Kovács; una joacă rolul victimei și cealaltă rolul abuzatorului. Spectacolul deconstruiește modul în care victima ajunge să fie ucisă, iar apoi își poartă publicul înapoi în timp, la începutul relației dintre cele două personaje, când totul era bine, iar semnalele care prevesteau tragedia nu erau deloc la vedere. „Carne de tigru” balansează cu grație emoțiile spectatorilor, de la sentimentele de apăsare, la cele de revoltă, neputință, furie și chiar liniște. 

Într-un dialog pe care l-am purtat cu regizorul și cu cele două actrițe, am descoperit de ce un astfel de spectacol este necesar în realitatea românească, cum a fost construit și cât de important este să fie văzut de cât mai mulți dintre noi. Următoarele reprezentații vor avea loc pe 7 și 8 martie la POINT.

O crimă oribilă din 2024

Născut și crescut în Timișoara, Lucas Neagu (25 de ani) nu a făcut studii superioare de niciun fel, iar asta pentru că se simte foarte atașat de orașul natal. „Nu există o facultate de regie acasă și nu mi-am dorit să mă mut.” 

Ideea spectacolului „Carne de tigru” a pornit de la o crimă care a avut loc în Timișoara, în martie 2024, când termenul de femicid nu era în mainstream, după cum subliniază regizorul. La acea vreme, o studentă la Medicină a fost înjunghiată de 51 de ori de către un coleg, în propriul ei apartament. 

A fost unul din momentele alea când auzi ceva și rămâne cu tine mult timp după”, spune Lucas. Inițial s-a gândit să facă un scenariu de film după caz, să lucreze la al doilea său lungmetraj, după ce abia lansase „Timing.” În cele din urmă, a intrat în producție cu un alt scenariu, unul personal despre bunicii lui, „Nimic mai mult și nimic diferit”, care va apărea anul ăsta.

În tot acest proces, Neagu și-a dat seama că se poate exprima și în alte domenii, așa că a dezvoltat „Carne de tigru” într-un text de teatru. A făcut multă introspecție și a trecut lucrurile prin filtrul lui personal, timp în care s-a documentat atât cu privire la cazul de femicid din Timișoara, cât și la alte cazuri asemănătoare, cu informații din mediul online, de pe cât mai multe platforme și medii diferite. 

„Tigrul este personificarea bărbatului abuziv”

„M-au șocat câteva videoclipuri în special. Erau niște fete care vorbeau despre situații de genul ca și cum ai povesti pentru un fel de true crime show la TV. Povesteau cele mai brutale detalii și după indicau să le dai subscribe cu zâmbetul pe buze. Am inclus unul din clipuri în spectacol. Mi s-a părut absurd”, spune el. 

Și-a dorit un titlu care să facă trimitere la violență, moarte și bărbați. „Tigrul este în spectacol o personificare a bărbatului abuziv. […] E o bucată dintr-un monolog care se repetă în spectacol. Vorbește concret despre corp, compus din carne, oase, dar foarte incert despre suflet și localizarea sau chiar existența lui. Mă fascinează asta. De asemenea, încerc să îmi dezvolt un stil propriu, care să poată fi recunoscut. „Carne de Tigru” este un titlu foarte puternic, fizic.”

„Am vrut să nu îmi menajez spectatorii”

Lucas a făcut acest spectacol pentru că subiectul nu a mai fost abordat până acum atât de direct. Este modul prin care încearcă să contribuie pozitiv în societate prin artă. „Am vrut să aduc awareness asupra femicidelor din România și asupra violenței domestice. […] Am vrut să nu îmi menajez spectatorii. Știam că va fi un spectacol violent. Vreau să-mi pun publicul în situații inconfortabile din care, poate, o să plece cu niște gânduri noi, idei la care nu s-au mai gândit până la momentul vizionării.”

A scris dintr-o zonă empatică, cu asumarea faptului că nu poate înțelege pe deplin experiența unei femei abuzate, dar poate contribui la discuție. Neagu crede că suntem, din punct de vedere colectiv, de foarte multă vreme, într-un eșec sistemic educațional și social. „Importanța acestui spectacol este una cât se poate de evidentă, cu toată modestia. […] E important să vedem mai departe de actul violenței propriu-zise, în opinia mea.”

Două femei, victimă și abuzator, în rolurile principale

Regizorul povestește cum a știut din start că-și dorește pe scenă două femei. „Mi s-a părut redundant și retraumatizant să vezi un bărbat care abuzează o femeie în fața ochilor tăi, la un metru distanță de tine.” 

Pentru Ioana Cojocărescu a fost greu și dureros să intre în rolul unei victime a violenței. „Violența nu e ficțiune. Violența e cotidiană, nu e teatru, nu e un concept abstract. A trebuit să intru în zone de fragilitate fără să estetizez. Să nu „joc” victima, ci să accept cǎ pe rând noi toți suntem victime în mecanisme sociale nesǎnǎtoase”, spune ea. 

Odată cu personajul ei, cel mai greu i-a fost, așa cum descrie, să ducă organic degradarea lentă a stimei de sine și să activeze conștiința faptului că nu este o victimă.

Pentru Réka Kovács, în rolul abuzatorului, a fost un proces de acceptare a părții sale întunecate, de care i-a fost mereu teamă. 

„Toți avem în noi și lumină, și întuneric, iar eu am fugit toată viața de întunericul meu. Din momentul în care am realizat că, fie că e ascuns sau nu, el tot există, nu dispare, am devenit mai prietenă cu mine”, spune ea. 

Odată cu această conștientizare, a devenit mai deschisă și dornică de explorare în profesia ei. „Din afară este groaznic ce fac eu, este un lucru teribil, însă, profesional vorbind, este o gură de aer proaspăt. Aveam nevoie să-mi sparg „tiparul” și să explorez.” Réka dezvăluie că provine dintr-un mediu în care violența domestică și abuzul erau prezente. „Nu mi-a fost atât de dificil să descopăr aceste mecanisme ale violenței. Le cunoșteam. E ceva ce am studiat toată viața mea. Am încercat să înțeleg ce e în spatele unei persoane care ajunge să facă asta, dar am încercat să introduc și lucruri din mine, să-l îndulcesc cât pot în unele momente. Treaba mea e să țin cu personajul meu și să-i dau dreptate, indiferent de ce face, așa că a fost o muncă intensă, profesional și personal”, explică actrița.

„Vreau să fac publicul să se simtă inconfortabil până în măduva oaselor”

„Carne de tigru” nu este un spectacol convențional. Între acte, cele două actrițe principale, pe un fundal muzical zgomotos, dansează, se apropie de public și se transformă prin mișcările pe care le fac. Lucas, pasionat de muzică, și-a ales cu atenție piesele, pe care le consideră un punct de sprijin al mesajului pe care vrea să-l transmită. „Vreau să transmit o stare de panică, de neliniște. Vreau să fac publicul să se simtă inconfortabil până în măduva oaselor, să am atenția lor completă. E un eveniment care trebuie simțit. […] Dansul lor și degenerarea acestui dans până în punctul în care se mișcă și se comportă ca niște animale simbolizează exact degenerarea relației”, zice el.

Neagu nu a vrut să reducă povestea la un caz izolat, după cum adaugă, așa că, pentru universalizarea subiectului, a mai introdus un personaj (actrița Miruna Conțiu) care apare doar video, și care interpretează o altă victimă decedată. „Este un element care să te ajute să simți în felul tău povestea.” 

În același timp, acțiunea este completată pe ecrane cu imagini cu TikTok-uri și opinii online despre violență. Regizorul povestește cum și-a dorit să facă un comentariu social. „Internetul poate fi un loc foarte periculos. Un tânăr care încă se descoperă pe sine și își descoperă corpul poate fi foarte ușor influențat de modele greșite. Am încercat să includ cât mai multe opinii (în general misogine), alături de video-uri denumite mai nou brainrot, pentru a da o nuanță de absurditate. Încerc să ridiculizez și să moralizez în același timp”, după cum explică.

„Lipsește cu nerușinare educația sexuală din școlile românești”

Lucas Neagu atrage din nou atenția asupra faptului că violența din România este strâns conectată cu eșecul sistemic și social. „Lipsește cu nerușinare educația sexuală din școlile românești și, în opinia mea, lipsește și o formă de educație socială, comunitară.” El crede că este important ca bărbații să vadă acest spectacol, pe care-l consideră și un fel de terapie prin expunere. 

„Sper că un bărbat, după ce va vedea spectacolul, să plece acasă un pic mai așezat. Un pic mai responsabil, mai conștient. Să fie un pic mai atent și mai grijuliu cu femeile din viața lui, fie că e parteneră, mamă, soră, mătușă sau o simplă cunoștință.”

Ioana Cojocărescu completează și spune că i-ar plăcea ca bărbații care văd acest spectacol să înțeleagă faptul că puterea nu înseamnă dominare și că „tăcerea, controlul, ironia constantă pot fi forme de violență.” 

În egală măsură, și-ar dori ca femeile să descopere că nu sunt singure și că violența la care sunt supuse nu este vina lor, ci a unui sistem compus din oameni şi mecanisme nesǎnǎtoase. Réka Kovács și-ar dori să fim mai empatici și înțelegători unii cu alții. „Cu toate astea, e necesar să avem legi care să ne protejeze, e necesar să pot ieși singură după ora 22:00 prin București, sau orice oraș, și să mă simt în siguranță. E necesar ca atunci când o femeie sună la 112 să fie luată în serios. E necesar ca bărbații sa înțeleagă ca masculinitatea nu vine din putere fizică și autoritate. „Stâlpul familiei” nu înseamnă să devii tanc, ci să fii vulnerabil, să iubești, și să ocrotești”, spune actrița.

„Spectacolul nu oferă soluții, dar pune o oglindă”

„Carne de tigru” expune publicului și trecutul agresorului, o copilărie plină de violență și abuz, iar asta ne duce cu gândul la ideea că violența naște violență. În ce privește riscul unei generalizări, Lucas Neagu nu neagă excepțiile, dar declară ferm: 

„Există psihopați, categoric, dar aici e important să înțelegem că într-adevăr violența chiar naște violență. E un concept atât de simplu încât ai zice că toată lumea știe asta, dar nu e așa.” 

Regizorul spune că nu s-ar concentra pe riscul unei generalizări, ci mai degrabă pe lucruri concrete, cum ar fi prevenția, educarea sau reeducarea, socializarea productivă sau activitățile comunitare. „Aici mă refer și la persoane cu trecut violent și la cele cu trecut normal. Dar da, în opinia mea șansele sunt mult mai mari ca o persoană cu un trecut violent să aibă consecințe violente și în prezent”, expune el ideea. 

Ioana Cojocărescu crede că este un spectacol necesar în România, pentru că aici, în opinia ei, încă minimalizăm violența. „Pentru că încă spunem „nu e chiar așa”. Pentru că mulți oameni trăiesc în relații abuzive fără să le numească așa. […] Spectacolul aratǎ cǎ putem fi rǎi, cruzi, nedrepți unii cu alții indiferent de sex, culoare, culturǎ, religie. Spectacolul nu oferă soluții, dar pune o oglindă. Și uneori asta e începutul.”

„Cere ajutor. Ai curaj. Nu ești singură”

„Carne de tigru” începe cu finalul tragic și se încheie cu începutul aparent normal al unei relații. Regizorul punctează cum pentru el a fost necesar să evidențieze normalitatea actului de a cunoaște pe cineva. „În general, începuturile de relație sunt foarte frumoase. Nu prevestesc ceva atât de tragic. Prin faptul ca povestea este spusă cronologic invers cred că trage un semnal de alarmă legat de atenția sporită pe care ar trebui să o alocăm atunci când dăm voie altei persoane să intre în viața noastră.”

În final, le-am rugat și pe cele două actrițe principale să povestească, din propria lor experiență, la ce ar fi bine să fie atente tinerele la începutul unei relații. Réka le îndeamnă să-și asculte intuiția. 

„Acel mic sentiment, acel nod pe care îl simți în esența ta de la bun început, este răspunsul tău. Dacă ceva se simte problematic sau necorespunzător, de cele mai multe ori, așa este. Nu te îndrăgosti prea repede, protejează-te și ai încredere că ceea ce este menit să fie pentru tine va fi.” 

În același timp, Ioana crede că tinerii, indiferent de sex, pot fi supuşi abuzului într-o relație disfuncționalǎ. „ Nu cred cǎ e cazul sǎ diabolizǎm bǎrbatul şi sǎ absolvim femeia. Cred cǎ pe rând pot fi nesǎnǎtoşi unul pentru altul, abuzul nu e doar agresiune fizicǎ. 

Poate fi manipulare, victimizare, subjugare psiho-emoționalǎ, red flags pe care le-am întâlnit şi în rândul femeilor”, zice ea. Actrița subliniază că este important ca tinerii să aibă încredere în disconfortul pe care-l simt. 

„Controlul nu e iubire. Gelozia nu e pasiune. Intensitatea şi stǎrile extreme nu sunt dovadă de profunzime.” Cât despre femeile care ajung în relații abuzive, Kovács are un mesaj puternic: „cere ajutor. Ai curaj. Nu ești singură și, deși gândul la necunoscut este înfricoșător, este singura cale către liniște. Ești iubită.” 

Cojocărescu știe că ieșirea nu este simplă și rapidă, la fel cum rușinea nu este a victimei și că ea are dreptul la ajutor. „Cei din jur trebuie să asculte fără să judece și să nu întrebe „de ce nu pleci?”, ci „cum pot să te sprijin?”. De cele mai multe ori, victimele abuzului se însingureazǎ din ruşine şi fricǎ de poziția în care se regǎsesc”, încheie actrița.