Lavrov are un avertisment pentru SUA: „Consecințele nu sunt bune”
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a declarat într-un interviu publicat miercuri, că orice nou atac al SUA asupra Iranului ar avea consecințe grave și a făcut apel la reținere astfel încât să fie găsită o soluție care să permită Iranului să-și urmărească în continuare „programul nuclear pașnic”, informează Reuters.
Interviul lui Lavrov, acordat postului de televiziune saudit Al-Arabiya, a fost difuzat la o zi după ce negociatorii americani și iranieni au purtat discuții indirecte la Geneva pentru a preveni o nouă criză între Washington și Teheran.
„Consecințele nu sunt bune. Au existat deja atacuri asupra Iranului, asupra siturilor nucleare aflate sub controlul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Din ceea ce putem judeca, au existat riscuri reale ale producerii unui incident nuclear”, a spus Lavrov, în interviul publicat pe site-ul ministerului său.
„Urmăresc cu atenție reacțiile din regiune din partea țărilor arabe și a monarhiilor din Golf. Nimeni nu dorește o creștere a tensiunilor. Toată lumea înțelege că acest lucru înseamnă a te juca cu focul”, a adăugat ministrul rus de Externe.
Intensificarea tensiunilor, a spus șeful diplomației ruse, ar putea anula măsurile pozitive din ultimii ani, inclusiv îmbunătățirea relațiilor dintre Iran și țările vecine, în special Arabia Saudită.
Un înalt oficial american a declarat miercuri pentru Reuters că Iranul urma să prezinte o propunere scrisă privind soluționarea conflictului cu Statele Unite după negocierile de la Geneva.
Consilierii de securitate națională din SUA s-au reunit miercuri la Casa Albă și au fost informați că toate forțele militare americane dislocate în regiune ar trebui să rămână pe poziții până la jumătatea lunii martie, a spus oficialul.
Statele Unite doresc ca Iranul să renunțe la programul său nuclear, dar Teheranul a refuzat categoric și a negat că încearcă să dezvolte o armă atomică.
Lavrov a mai declarat că țările arabe trimit semnale către Washington „solicitând în mod clar reținere și căutarea unui acord care să nu încalce drepturile legale ale Iranului și (…) care să garanteze că Iranul are un program de îmbogățire nucleară pur pașnic”.
Rusia, a adăugat Lavrov, a rămas în contact strâns și regulat cu liderii iranieni „și nu avem niciun motiv să ne îndoim că Iranul dorește sincer să rezolve această problemă pe baza respectării Tratatului de neproliferare nucleară”.
