India a aprobat vaccinurile AstraZeneca/Oxford și Bharat Biotech. 50 de milioane de doze sunt deja fabricate
Șeful agenției pentru medicamente din India a anunțat că a dat, duminică, aprobarea finală pentru folosirea de urgență a două vaccinuri contra coronavirusului, dezvoltate de AstraZeneca/Universitatea Oxford și de compania locală Bharat Biotech, transmite Reuters.
Eficacitatea generală a vaccinului AstraZeneca/Oxford a fost de 70,42%, iar Covaxinul dezvoltat de Bharat Biotech este ”sigur și generează un răspuns imun robust”, a spuns Controlorul General pentru Medicamente din India, V.G. Somani.
Vaccinul AstraZeneca este fabricat local de Serum Institute din India, în timp ce Bharat Biotech s-a aliat cu organizația guvernamentală Consiliul pentru Cercetarea Medicală.
Serum Institute din India, cel mai mare producător de vaccinuri din lume, are deja în depozite 50 de milioane de doze din vaccinul AstraZeneca.
Ambele vaccinuri pot fi stocate la 2-8 grade Celsius și trebuie administrate în două doze, la distanță de 4 săptămâni una de alta.
”Fiecare indian va fi mândru că cele două vaccinuri care au primit aprobarea pentru folosirea de urgență sunt făcute în India”, a scris pe Twitter premierul Narendra Modi.
India a efectuat sâmbătă simulări de vaccinări în întreaga ţară înainte de a declanşa, posibil chiar de duminică, o campanie masivă de vaccinări împotriva coronavirusului în ţara de 1,3 miliarde de locuitori.
O comisie guvernamentală a recomandat vineri utilizarea vaccinului dezvoltat de Universitatea Oxford şi de AstraZeneca.
India, a treia cea mai afectată ţară din lume de coronavirus, după SUA şi Brazilia, şi-a fixat un obiectiv ambiţios de a vaccina până la 300 de milioane de persoane până la jumătatea lui 2021.
Potrivit unui bilanţ întocmit vineri de AFP din surse oficiale, India înregistra 148.994 de morţi şi 10.286.709 de cazuri de contaminare.