Skip to content

Trump anunță o „coaliție militară” împotriva „cartelurilor criminale”, într-o „zi istorică” la summitul Scutul Americilor

Președintele Donald Trump a primit mai mulți lideri latino-americani, sâmbătă, la Miami, la ediția inaugurală a summitului Scutul Americilor, unde a anunțat o coaliție împotriva traficului de droguri și a cartelurilor infracționale, criticându-i pe oficialii din regiune că au permis acestor grupări să preia controlul în diverse zone de pe teritoriul lor național, potrivit Reuters și The Hill.

Trump a descris eforturile drept o campanie agresivă împotriva cartelurilor de droguri, invocându-le drept principal motiv pentru intensificarea implicării americane în America Latină, inclusiv printr-o campanie de presiune împotriva Venezuelei care a culminat cu capturarea președintelui Nicols Maduro.

La un moment dat, Trump a sugerat că Statele Unite ar putea folosi chiar și rachete împotriva liderilor cartelurilor dacă partenerii fac o astfel de solicitare.

„În această zi istorică, ne adunăm laolaltă pentru a anunța o coaliție militară nou-nouță pentru eradicarea cartelurilor criminale care ne afectează regiunea”, a declarat Trump, în cadrul summitului la care au luat parte lideri din Argentina, Bolivia, Chile, Costa Rica, Republica Dominicană, Ecuador, El Salvador, Guyana, Honduras, Panama, Paraguay și Trinidad-Tobago.

„Liderii din această regiune au permis ca mari porțiuni de teritoriu din emisfera vestică să ajungă sub controlul direct al unor bande transnaționale, iar acestea au condus zone din țara dumneavoastră”, a adăugat liderul american. „Nu vom permite să se întâmple asta”, mai spus Trump.

„Coaliția Americii împotriva cartelurilor”

Acordul numit „Coaliția Americii împotriva cartelurilor” a fost semnat de cel puțin 17 țări.

„Esența acordului nostru este angajamentul de a folosi forța militară letală pentru a distruge cartelurile sinistre și rețelele teroriste”, a afirmat Donald Trump. „Odată pentru totdeauna, vom scăpa de ele”, a subliniat președintele american.

Adresându-se liderilor prezenți, președintele Statelor Unite le-a spus: „Vom avea nevoie de ajutorul vostru. Voi trebuie doar să ne spuneți unde se află. Avem armament uimitor, așa cum probabil ați observat în ultima perioadă scurtă de timp”.

El a descris Mexicul drept centrul activităților cartelurilor și a prezis o schimbare politică majoră în Cuba, , spunând că țara este „chiar la capătul liniei” și reiterând că oficialii cubanezi negociază cu el și cu secretarul de stat Marco Rubio.

Trump a glumit pe seama diferențelor lingvistice

Într-un discurs de deschidere care a durat mai bine de 30 de minute, Trump a atins și subiecte ca Iranul, Ucraina, Pakistan și India, sprijinul politic în perspectivă electorală, fostul președinte Jimmy Carter, zahărul dominican, construcția de nave de luptă, personalitatea „liniștitoare” a secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, „vocea frumoasă” a președintelui mexican Claudia Sheinbaum și importanța traducătorilor.

Trump a glumit pe seama diferențelor lingvistice care există între el și grupul de lideri de la summit, în mare parte vorbitori de limbă spaniolă. „Nu învăț limba voastră dată naibii”, a spus el. „Nu am timp”.