„Ce să văd eu sau copilul meu în Dubai? Zgârie-nori și mall-uri? Am plecat acolo cu multe prejudecăți. M-am întors însă fără”
Trebuie să spun din capul locului că nu locuiesc în Dubai și nu mă plătește nimeni să scriu despre cât de minunat este. Povestesc despre experiența mea ca turist în Dubai, oraș pe care l-am văzut de câteva ori, de fiecare dată cu copilul, pentru că ne-a atras prin ceea ce ne oferea. Povestesc despre cum a început relația mea cu el – eram plină de prejudecăți – și despre ce am descoperit când l-am văzut dincolo de clișee. Dar n-aș vrea să fiu acum acolo, scrie jurnalista Laura Udrea, de la Totuldespremame.
Zilele astea se vorbește mult despre Dubai. Deloc de bine. Mulți dintre cei care îl critică nu au fost niciodată acolo. Nu îi judec. Așa gândeam și eu înainte să ajung. Copila mea avea 9 ani la prima vizită acolo și, recunosc, îmi imaginam Dubaiul ca pe un loc al opulenței, al țoalelor scumpe, cu oameni care au o atitudine rigidă față de femei. Mă gândeam că poate ar fi mai potrivit să-mi duc copilul într-un loc clasic, cu istorie, decât într-un oraș din deșert despre care știam doar clișee. Și totuși, am plecat la Dubai cu familia.
Prima oară când am pus piciorul acolo am avut ghinion. Copila a luat un virus care ne-a ținut în camera de hotel cu temperatură și durere de urechi tot concediul. Adio urcare în Burj Khalifa! Plângea de durere de urechi doar când urcam cu liftul la etajul 9, unde aveam camera de hotel. Nici nu se punea problema să urcăm până la etajul 148… Adio Dolphin Bay și înotat cu delfinii! Nu puteam ieși peste zi nici din cauza febrei, nici din pricina temperaturilor de afară. Doftoriceam copilul în cameră, conform recomandărilor primite de la medic pe Whatsapp.
Supă ca la mama acasă, doar că la Dubai
Incidentul acesta, total nefericit, de altfel, a fost cel care mi-a schimbat percepția față de „vânzătorii de cămile”. În meniul restaurantului nu exista supă clară de pui, din aia cu rădăcinoase fierte cu carne de pui, doar supe creme. Eram atât de disperată să-i dau ceva să mănânce copilului, încât am sunat la recepție și i-am întrebat unde o găsesc. Mi-au redirecționat apelul din cameră direct la bucătar. A stat omul cu mine la telefon, i-am explicat cum se face supa și în jumătate de oră ne-au adus-o în cameră. De trei ori pe zi veneau să ne întrebe cum e copilul. Ne aduceau batiste de hârtie, fructe și apă suplimentară. Și supa! După ce am vorbit cu medicul din țară și am făcut rost de rețeta de antibiotic, băiatul care ne aducea supa s-a dus și la farmacie să ne ia medicamentele.
După câteva doze de antibiotic, am început să ieșim. Doar seara, când se mai domolea căldura și unde credeți? În Dubai Mall – „cel mai mare mall din lume”. În lumea pierzaniei! Mi-a plăcut și faptul că din hotel aveam câțiva pași până la metrou, iar din metrou, pasaje supraterane, din sticlă, cu aer condiționat care te duceau direct în incinta mall-ului. N-am apucat să scuip în sân când am intrat în mall, pentru că am dat nas în nas cu acvariul acela imens și am uitat, efectiv, să mă rog să ne ferească Dumnezeu să se lipsească de noi opulența și luxul.
Mai multe, pe Totuldespremame.ro.