INTERVIU Dificultatea războiului din Iran:  „Republica Islamică nu a rezistat întâmplător atâtea zeci de ani”

„Iranienii au o neîncredere profundă și justificată de istorie în legătură cu bunele intenții ale oricărui actor extern, fie el occidental sau rus, de exemplu. În acelaşi timp, mai reproşează atitudinea colonialistă. Ei spun că în niciun caz nu-și vor obține libertatea printr-o intervenție externă militară de asemenea natură”, susţine jurnalista Carmen Gavrilă, specializată în zona Orientului Mijlociu. 

Donald Trump le transmite iranienilor să-și „preia guvernul”. Dar Republica Islamică nu e un turn de cărți: are centre de putere care se controlează reciproc, o bază socială fidelă și un aparat de securitate construit tocmai pentru supraviețuire, spune jurnalista Radio România Carmen Gavrilă, specializată în problemele Orientului Mijlociu. 

„Există şi o parte a populației care susține în continuare regimul, care este și direct implicată în structura sa”

HotNews.ro: Donald Trump vorbește despre distrugerea regimului iranian. Cât de realist este un astfel de obiectiv?
Carmen Gavrilă: Trebuie să ținem cont de faptul că Republica Islamică nu a rezistat întâmplător atâtea zeci de ani. Rezistența ei vine nu doar din structura extrem de complexă a regimului, de la centrii de putere care se controlează reciproc, care se și cenzurează reciproc, dar până la urmă menţin o direcție comună. Iar ţelul lor principal este supraviețuirea și perpetuarea Republicii Islamice şi a acestei formule unice în lume de guvernare.

În plus, nu este de neglijat că un asemenea sistem a rezistat nu doar prin metode opresive. 

Există şi o parte a populației care susține în continuare regimul, care este și direct implicată în structura sa și este interesată de perpetuarea Republicii Islamice. 

De pildă, numărul foarte mare de iranieni din miliţiile Basij (o ramură a Corpului Gărzilor Revoluţionare, formată din voluntari civili, n.r.), familiile lor. Sau familiile extinse ale membrilor Pasdaran (nume informal al Corpului Gărzilor Revoluţionare Islamice, n.r.) trăiesc şi muncesc ori în cartiere, ori într-un soi de complexuri speciale, izolate de restul populaţiei. Aceşti oameni reprezintă un procent semnificativ.

Opoziția e dezbinată

E adevărat că, potrivit sondajelor informale din ultima vreme, vedem un număr tot mai mare de iranieni care agreează ideea înlocuirii regimului şi trecerii la o altă formă de guvernare. 

Numai că, în acest punct, opoziția la regim e fragmentată pentru că viziunile sunt diferite. De exemplu, liberalii, progresiștii vor o formă de democrație, monarhiștii spun că vor democrație, dar în cadrul unei monarhii constituționale, după modelul european. Și tocmai de aici vin și diferențele și lipsa de unitate în cadrul acestei opoziții iraniene, din interiorul, dar și din afara Iranului.

Un alt element care poate să ne ajute să înţelegem cât de probabilă e o prăbușire a regimului ţine de faptul că atmosfera în Iran, la nivelul populației, nu este neapărat favorabilă protestelor.

Ce plănuieşte Donald Trump să facă în Iran

– Păi, exact asta spune Trump: „Când vom termina, preluaţi-vă guvernul”…
– Însă în rândul populaţiei, există temerea, așa cum s-a întâmplat și în ianuarie, că, de fapt, intenția președintelui Trump, în pofida declarațiilor, nu este să elibereze poporul iranian, ci este să obțină o schimbare la Teheran care să aducă un regim mai favorabil cererilor americane. Adică, nu neapărat o schimbare a regimului cu totul, cât o decapitare a acelor elemente foarte dur ideologizate.

– Arată această declaraţie o lipsă de înțelegere a situației din teren? Ce cred oamenii?
– Cred că mai degrabă ridică problema intenţiilor preşedintelui Trump. Mulți activiști iranieni cu care am discutat, indiferent de opțiunile lor promonarhiste, liberale, progresiste, spun că nu sunt convinși că președintele Trump își dorește înlocuirea regimului de la Tehran.

Percepţia iranienilor obişnuiţi e că şi SUA, şi statele vecine își doresc mai degrabă o Republică Islamică slăbită și cu o conducere dispusă să facă compromisuri. 

Vorbesc despre compromisuri geostrategice, geopolitice, militare și așa mai departe, nicidecum despre compromisuri care au legătură cu nivelul de libertate internă, de prosperitate internă, de grijă pentru drepturile omului, adică exact acele așteptări ale populației.

Ei spun așa: dacă iranienii ar ieși pe străzi și ar prinde regimul într-o menghină, între loviturile militare împotriva sa, sancțiunile internaționale și instabilitatea internă, iar rezultatul ar fi prăbușirea regimului, președintele Trump ar considera că deja a câştigat.

Pentru că, din punctul lor de vedere, miza lui Trump nu e să-i elibereze pe iranieni, ci să obţină o conducere iraniană care să-i accepte cererile şi care să nu mai facă din Iran o ameninţare la adresa intereselor SUA, a securităţii israeliene şi a securităţii regiunii, în general. O conducere care să nu mai ţină în şah regiunea inclusiv prin actorii non-statali pe care îi controlează şi care pot să provoace probleme. 

Cu atât mai mult cu cât statele cu care Washingtonul are relaţii bune în regiune au pe teritoriul lor un număr mare de şiiţi. Prin urmare, ei se simt mai apropiaţi de Iran decât de propriii conducători din Arabia Saudită, din Bahrain (în Bahrain, populaţia este majoritar şiită, însă conducerea este sunită, n.r.).

Unde e regimul de la Teheran cel mai vulnerabil?

– Ce spun iranienii despre cum poate fi răsturnat regimul?
– Iranienii spun că regimul nu poate fi răsturnat decât prin două metode. Prima, prin dezertări din forțele de securitate – dar e puțin probabil să se întâmple asta din rândul Corpului Gărzilor Revoluționare, pentru că acestea au în ADN-ul său protejarea Republicii Islamice, asigurarea supraviețuirii și evoluției Republicii Islamice.

Dar se poate întâmpla din rândul armatei. Militarii cu care am vorbit de-a lungul timpului se plângeau că armata este subfinanțată și că toată susținerea financiară se duce către corpul gardienilor revoluției.

Asta nu e întâmplător: ayatollahul Khomeini avea o profundă neîncredere în armată, astfel că a creat Corpul Gărzilor Revoluţiei Islamice. Spre deosebire de armată, care are datoria să protejeze țara și poporul, așa cum se întâmplă cu orice armată, corpul gardienilor are datoria, stipulată în lege, să protejeze Republica Islamică şi tot ce înseamnă ea.

De aceea spun iranienii antiregim că nu s-ar aștepta la dezertări în masă din rândul Corpului Gărzilor Revoluţionare, ci mai degrabă din zona armatei, care se treacă de partea poporului.

În plus, în aceste zile, circulă în spaţiul de comunicare iranian informal date despre mișcări detectate în zona kurdă iraniană. Kurzii iranieni şi alte minorități, precum cea arabă sau balucii, au reproşat de-a lungul timpului că Republica Islamică nu a fost incluzivă cu ei. Ba chiar că au marginalizat aceste minorități, care nu se bucură de libertățile firești prevăzute de drepturile omului, de dreptul la exprimare în propria limbă, de învățământ în propria limbă, de oportunități economice. 

Provinciile în care locuiesc aceste minorităţi sunt sărăcite de politicile Republicii Islamice mai mult decât restul țării.

În contextul acestor informaţii, există foarte multe presupuneri că, în curând, partidele şi grupările kurde iraniene armate ar putea să se mobilizeze şi să acționeze împotriva regimului, pentru a determina căderea sa. Sunt speculații legate de mobilizarea lor. 

Aşa pot fi înţelese, de exemplu, loviturile iraniene din ultima vreme în Kurdinstanul irakian, unde sunt refugiate aceste partide kurde. Axios a relatat că Trump ar fi vorbit cu liderii partidelor din Kurdistanul irakian.

Există şi o coaliţie a forţelor politice ale Kurdistanului iranian, formată recent din cinci partide kurde iraniene, care au transmis un comunicat comun în care sugerează că urmează să acţioneze şi îndeamnă la dezertare. Apelul e adresat tuturor forţelor de securitate, fie ele din armată, poliţie, Corpul Gardienilor Revoluţionari, cărora li se transmite să treacă de partea naţiunii.

Posibila întoarcere a prinţului Reza Pahlavi

– Cât de realist este scenariul în care Reza Pahlavi ar putea deveni o alternativă politică în cazul unei schimbări de regim?
– Este foarte discutabilă chestiunea prințului moștenitor aflat în exil, Reza Pahlavi, în privinţa şanselor şi a nivelului de sprijin pe care l-ar avea în interiorul Iranului. Până la blocajele de internet, cei mai mulți iranieni cu care am vorbit mi-au spus că Reza Pahlavi nu are susținerea proclamată prin campania de imagine din Europa și din Statele Unite. Mai sunt iranieni care îi invocă numele gândindu-se că el ar putea să fie o figură de tranziţie.

Cei mai mulți iranieni fie nu au amintiri pozitive, fie nu au deloc memoria perioadei preislamice. Ei ştiu că, deşi adusese un oarecare progres economic, regimul Pahlavi a presupus şi inechitate socială și economică, a fost un regim iliberal, cu poliție secretă, îndreptată nu doar împotriva mișcării puternice a păturii clericale iraniene, ci şi împotriva activiştilor de orientare liberală şi democratică.

– Comisia de securitate națională a Parlamentului iranian a avertizat că „orice atac asupra liderului suprem Ayatollah Ali Khamenei ar declanșa o declarație de jihad”. La ce ne putem aştepta?
– Regimul de la Tehran are o istorie de asasinate în afara țării, în Europa. În anii de după Revoluţia Islamică şi inclusiv în anii ’90, acestea au avut ca țintă, în general, membri ai opoziției iraniene. Nu sunt specifice regimului de la Tehran astfel de acțiuni îndreptate împotriva unor ținte occidentale.

În schimb, în ultimii ani, am aflat de alte metode. De pildă, autoritățile suedeze au dat informaţii despre rețele infracționale din zona traficului de droguri, a traficului de persoane, deci infractori, pur și simplu, angajați de regimul de la Teheran să acționeze împotriva evreilor, a sinagogilor, dar și împotriva unor opozanți sau activiști iranieni. 

Ba chiar să creeze o atmosferă de insecuritate. Acelaşi lucru e valabil şi în cazul Statelor Unite. Am auzit despre aceste lucruri în momentul în care astfel de rețele au fost dezasamblate, iar acești infractori au fost prinși.

Asta nu înseamnă că nu există o doză de pericol şi că nu ar trebui să fim precauţi. În alte cazuri, Iranul în trecut a mai acționat prin interpuși: actorii săi clasici, non-statali, din regiune, care au mai acționat și pe teritoriul european. Și, da, este o chestiune de care trebuie să ținem seama.

„Regimul ar avea resursele să reziste pe termen lung”

– Dar care e strategia Iranului acum?
– Strategia care a fost conturată încă înainte de începerea războiului pe 28 februarie, chiar de persoane relevante din interiorul sistemului de la Teheran, arată ce a învăţat Iranul din războiul de 12 zile de anul trecut (Războiul de 12 zile din 2025 a fost primul conflict deschis, de durată, recunoscut ca atare, între Israel și Iran, cu atacuri reciproce și intervenție diplomatică pentru oprirea escaladării, n.r.).

Miza Teheranului este rezistența pe termen cât mai lung, indiferent de costurile pentru țară sau pentru populație. Iar regimul, chiar așa, decapitat, ar putea avea resursele interne pentru a face asta: au fost luate măsuri de descentralizare, de exemplu, în zona militară, tocmai pentru a rezista cât mai mult. Practic, ei vor să determine pierderi politice majore președintelui Donald Trump şi taberei republicane, în aşa fel încât administraţia americană să oprească asaltul, pe fondul alegerilor din toamnă şi a scăderii în popularitate.

E adevărat că, în ultimele zile, l-am văzut pe președintele Trump dând asigurări că nu se plictisește, că este dispus să mențină intervenția militară asupra Teheranului oricât va fi nevoie. Însă nu cred că aceste declaraţii au schimbat percepţia şi strategia regimului de la Teheran.

Semnificația supravieţuirii Republicii Islamice

– Există riscul ca presiunea externă să consolideze, nu să erodeze Republica Islamică?
– Nu aș vorbi despre consolidare, ci despre supraviețuire. Supravieţuirea Republicii Islamice presupune menținerea acestei forme de guvernare, dar cu o conducere mai dispusă la compromis în direcția cererilor americane. Același lucru își doresc și statele din regiune. Chiar dacă în acest moment își manifestă indignarea legată de faptul că au fost lovite de regimul de la Tehran, totuși, statele din regiune se tem mai degrabă de un Iran căzut în haos, într-o tranziție incertă, decât de Iranul pe care deja îl cunosc.

– Care e cea mai mare iluzie pe care o are Occidentul despre Iran?
– Cea mai mare iluzie ar fi subestimarea rezistenței structurii Republicii Islamice și subestimarea sprijinului de care se bucură regimul în rândul unei părți din această populație uriașă de aproape 90 de milioane de oameni.

Iranienii reproşează şi o atitudine a Occidentului pe care o percep ușor condescendentă. 

Iranienii au o neîncredere profundă și justificată de istorie în legătură cu bunele intenții ale oricărui actor extern, fie el occidental sau rus, de exemplu. În acelaşi timp, mai reproşează atitudinea colonialistă. Ei spun că în niciun caz nu-și vor obține libertatea printr-o intervenție externă militară de asemenea natură.