Skip to content

VIDEO Ucrainenii au lovit o rafinărie și un port din Krasnodar

Drone ucrainene au lovit în cursul nopții de vineri spre sâmbătă o rafinărie și un port din regiunea Krasnodar din sudul Rusiei, provocând răniți și pagube, au declarat dimineață autoritățile locale, potrivit Reuters.

Într-un comunicat publicat pe Telegram, autoritățile din Krasnodar au precizat că trei persoane au fost rănite în urma unui atac asupra portului Kavkaz, tranzitat de cereale și gaz petrolier lichefiat și se află în Strâmtoarea Kerci, vizavi de Crimeea.

Conform comunicatului, au fost avariate o navă de serviciu și complexul de cheiuri.

Autoritățile au transmis, într-un comunicat separat, că a izbucnit și un incendiu la rafinăria petrolieră Afipsky din regiune, după ce o dronă a lovit instalația.

Ministerul Apărării din Rusia a susținut că a doborât 87 de drone ucrainene peste noapte, dintre care 31 deasupra Mării Azov și 16 deasupra regiunii Krasnodar.