Grecia, performanţă fiscală peste aşteptări. Moody’s confirmă ratingul suveran al țării
Agenţia de evaluare financiară Moody’s a confirmat ratingul suveran al Greciei la „Baa3”, cu perspectivă stabilă, citând performanţa fiscală peste aşteptări a ţării şi fundamentele solide macroeconomice, a informat sâmbătă postul public de televiziune grec ERT.
Profilul de credit al Greciei reflectă reformele credibile, îmbunătăţirea guvernanţei şi un sistem bancar mai viabil care sprijină investiţiile şi rezilienţa economiei, se arată în comunicatul emis de Moody’s, potrivit Agerpres.
De la pandemie, performanţa fiscală a Greciei a depăşit semnificativ aşteptările, ţara înregistrând excedent bugetar primar de 4,7% din PIB în 2024, iar pentru anul trecut excedentul este previzionat la 4,4% din PIB.
Şi nivelul datoriei publice ca procent din PIB a scăzut la aproximativ 154% în 2024 şi ar urma să se situeze la 148% la finalul lui 2025, cel mai redus nivel începând din 2010, a informat agenţia de evaluare financiară.
În pofida îmbunătăţirilor, Moody’s avertizează că povara datoriei Greciei rămâne ridicată, deşi structura favorabilă a datoriei şi rezervele ridicate de numerar ajută la diminuarea riscurilor.
Analiştii se aşteaptă ca PIB-ul Greciei să crească mai rapid în 2026, depăşind economiile europene majore, pe fondul investiţiilor mai ridicate şi a cheltuielilor de consum ridicate.
Datele publicate săptămâna acesta de Oficiul Naţional de Statistică (Elstat) arată că economia Greciei a crescut cu 2,1% în 2025, un nivel similar cu cel din 2024, şi sub nivelul de 2,2% previzionat de autorităţile de la Atena.
Consumul a rămas motorul de creştere al PIB-ului Republicii Elene, în timp ce investiţiile au accelerat în trimestrul patru din 2025.
Economia Greciei continuă să înregistreze un ritm de creştere mai rapid comparativ cu Uniunea Europeană (1,5%) şi zona euro (1,4%), conform datelor publicate de Eurostat. Pe baza acestor date, doar şapte state membre ale zonei euro au un ritm anual de creştere mai ridicat decât al Greciei, inclusiv Bulgaria şi Croaţia.
Pentru acest an, bugetul pe 2026 prevede o expansiune de 2,4%, datorită impulsului reformei fiscale, care ar urma să majoreze veniturile, mai ales în cazul tinerilor, familiilor cu copii şi clasei de mijloc. În 2028 şi 2029 se previzionează o încetinire a ritmului de creştere.