Sari direct la conținut

Vlad Voiculescu: Nu îmi pot închipui că cineva din partid mă va suna să îmi ceară să fac o numire politică. Probabil că va fi ultimul lucru pe care îl va face în acest partid

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES

​Depolitizarea managementului de spitale rămâne unul dintre principalele obiective ale mandatului lui Vlad Voiculescu la conducerea Ministerului Sănătății, la fel ca în primul mandat, a afirmat miercuri ministrul desemnat, la audierea din comisiile de Sănătate reunite din Parlament. În ceea ce privește campania de vaccinare anti-COVID care urmează să înceapă în câteva zile, ministrul desemnat al Sănătății spune că „avem o campanie națională de vaccinare și ne vom ține de ea. Vom pune accentul pe comunicare și pe logistică”.

Vlad Voiculescu a primit astăzi aviz favorabil după audierea în Comisiile de Sănătate reunite din Senat și Camera Deputaților, cu 20 de voturi pentru, 5 împotrivă și 5 abțineri.

Cele mai importante declarații ale ministrului desemnat al Sănătății:

  • Managementul de spital nu trebuie să fie politizat.
  • Nu se pune problema privatizării sistemului de sănătate, a privatizării unor spitale sau a închiderii unor spitale.
  • Nu se pune problema de nicio privatizare a sistemului de sănătate sau a sistemului de asigurări, ci despre un sistem complementar actualului pachet.
  • Digitalizarea sistemului, extrem de importantă.
  • Lucru cu care nu am fost de acord nici în 2016 și nu sunt de acord nici astăzi este privatizarea spitalelor de stat în sensul ca ele să funcționeze ca business-ul unuia sau a altuia. Dacă suntem de acord că spitalele publice trebuie să servească pacienții, cred că putem construi.
  • Programul de guvernare devine lege și trebuie să fie respectat, așa cum spunea și domnul Liviu Dragnea.
  • Nu îmi pot închipui măcar că cineva din partidul din care ministrul Sănătății face parte mă va suna să îmi ceară să fac o numire politică. Probabil că va fi ultimul lucru pe care îl va face în acest partid. Același lucru este valabil și pentru colegii de coaliție. În programul de guvernare, depolitizarea managementului de sănătate este un obiectiv clar. Declarațiile trebuie să fie transformate în fapte.
  • Am avut în 2016 câteva rapoarte ale Corpului de Control privind Agenția Națională de Transplant. La începutul mandatului meu din 2016 mi-a spus că nimeni nu se va putea atinge vreodată de ceea ce se întâmplă în domeniul transplantului. În primul meu mandat am arătat situația reală, situație reală care nu ne face cinste. În momentul acesta îmi propun mai puțin să vă arăt ce nu merge, ci să facem să fie bine. Îmi propun asta repede.
  • Avem o campanie națională de vaccinare și ne vom ține de ea. Vom pune accentul pe comunicare și pe logistică.
  • Avem un mandat de 4 ani în care vrem să construim, la propriu.
  • Am avut „noroc”. De fiecare dată am venit la conducerea Ministerului Sănătății în mijlocul unei crize.
  • Despre o eventuală intrare a Bucureștiului în carantină: Nicio măsură nu trebuie exclusă. În funcție de datele reale pe care le vedem putem să luăm o măsură sau alta. În acest moment nu se pune problema carantinării unui oraș sau a altuia și oricum nu este decizia singulară a ministrului Sănătății.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro