Reguli stricte pentru oficierea slujbelor de Crăciun, Anul Nou și Bobotează, în Capitală / Preoții vor intra în case doar la cererea "insistentă” a enoriașilor
Preoții vor merge la credincioși acasă ori înainte de Crăciun ori de Bobotează, „nu vor intra în casele enoriașilor decât la cererea insistentă a acestora” și vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități, au convenit luni reprezentanții Prefecturii București și cei ai Bisericii. Preoții sunt îndemnați însă „să intensifice pastorația individuală, răspunzând solicitărilor enoriașilor prin oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor”.
Prefectura București a organizat, luni, o ședință la care au participat reprezentanți ai Arhiepiscopiei Bucureștilor, Arhiepiscopiei Romano-Catolică și ai Episcopiei București, în care au fost stabilite măsurile pe care trebuie să le respecte preoții în perioada sărbătorilor, iar Arhiepiscopia Bucureștilor a prezentat o serie de măsuri sanitare suplimentare cu privire la vizitele pastorale.
Măsurile stabilite, potrivit Prefecturii Capitalei:
- Clericii sunt îndemnați să intensifice pastorația individuală răspunzând solicitărilor enoriașilor prin oficierea unor sfeștanii la domiciliu, citirea unor rugăciuni de sănătate, vizitarea bolnavilor.
- S-a menționat că niciun cleric nu poate fi constrâns să efectueze vizite pastorale în această perioadă. Dacă un cleric consideră că organizarea de vizite pastorale ar reprezenta un pericol pentru el sau pentru credincioși, poate alege alte metode pastorale.
- În exteriorul locașului de cult, credincioșii se pot întâlni cu preoții bisericii care le pot oferi un dar pastoral.
- Preoții care vor să organizeze vizite pastorale cu prilejul Nașterii Domnului sau al Botezului Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
- se va alege o singură perioadă: ori înainte de Nașterea Domnului, ori de Bobotează. Nu se va merge de două ori cu vizitele pastorale în aceeași parohie.
- opțiunea va fi transmisă protopopului și va cuprinde în mod obligatoriu perioada aleasă.
- Întrucât aceste vizite sunt un prilej unic de pastorație, se interzice delegarea vizitelor pastorale. Ele vor fi făcute doar de preotul de parohie/sector pastoral.
- În desfășurarea acestor vizite se vor respecta toate normele sanitare impuse de autorități: clericii și cântăreții vor purta mască sanitară și mănuși și se va respecta distanța de 1,5 m.
- Nu se va intra în casele enoriașilor, decât la cererea insistentă a acestora.
Rugăciunea de la cumpăna dintre ani se va oficia în intervalul orar 18.00-21.00. Reprezentantul Bisericii Catolice a menționat că Sfânta Liturghie solemnă din Noaptea de Crăciun se va oficia la ora 20.00.
„S-a reafirmat că solidaritatea și responsabilitatea socială sunt esențiale în momente de criză și sunt două valori care dictează fiecare decizie la nivel normativ.(…) Prefectul i-a asigurat pe reprezentanții bisericilor că, indiferent de cult, Instituția Prefectului nu dorește afectarea în și mai mare măsură a activităților religioase, dorindu-se a se asigura drepturile tuturor credincioșilor, cu respectarea normelor de protecție existente, sănătatea și viața bucureștenilor reprezentând o prioritate comună”, a mai transmis Prefectura Capitalei.