Skip to content

Baremul la Geografie la Simulare BAC 2026 a fost publicat

Baremul de corectare și subiectele la Geografie de la simularea Bacalaureatului 2026 au fost publicate astăzi, la ora 15:00, de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro.

Elevii de clasa a XII-a au susținut proba la alegere de la simularea Bacalaureatului 2026, iar Geografia este una dintre disciplinele la care au putut opta elevii de la profil uman, dar și unii elevi de la filiera tehnologică sau vocațională.

Proba la Geografie a început la ora 09:00, iar accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 08:30. Candidații au avut la dispoziție trei ore pentru rezolvarea subiectelor, timpul fiind calculat din momentul distribuirii acestora.

La simulare se aplică aceleași reguli ca la examenul de Bacalaureat din vară. Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu telefoane mobile, materiale ajutătoare sau alte dispozitive electronice.

Baremele de corectare pentru proba la Geografie de la simulare BAC 2026 au fost publicate astăzi, la ora 15:00, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Cum sunt structurate subiectele la Geografie la Simulare BAC 2026

Subiectele la Geografie sunt împărțite în trei părți și verifică atât cunoștințele teoretice, cât și capacitatea de analiză.

Subiectul I include cerințe pe bază de hartă, unde elevii trebuie să identifice state, regiuni sau elemente geografice.

Subiectul al II-lea conține exerciții de analiză și comparație, de exemplu între regiuni sau fenomene geografice.

Subiectul al III-lea presupune răspunsuri mai dezvoltate, în care elevii trebuie să explice procese geografice sau să argumenteze răspunsuri.

Calendar simulare BAC 2026

Simularea Bacalaureatului 2026 continuă joi, 26 martie, cu proba la limba și literatura maternă, susținută de elevii care au studiat într-o limbă a minorităților naționale.

Elevii de liceu susțin simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat după următorul calendar:

  • 23 martie 2026 – Limba și literatura română
  • 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
  • 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării.
  • 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)
  • 3 aprilie 2026 – comunicarea rezultatelor.

Calendar Bacalaureat 2026

Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie. Calendarul probelor scrise este următorul:

  • 2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a.

Calendar Competențe BAC 2026:

  • 8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D

Calendar probe scrise BAC 2026:

  • 29 iunie 2026 – Limba și literatura română;
  • 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului;
  • 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării,
  • 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale la BAC 2026 vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii vor putea vedea lucrările și depune contestații. Procesul de consultare a lucrărilor și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 8 și 9 iulie. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 9–10 iulie, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.