Skip to content
nava ARSVOM, Foto: Agentia de Salvare pe Mare

Intervenţie în Portul Constanţa pentru evacuarea unui marinar străin cu probleme medicale

Un echipaj al Agenţiei Române de Salvare a Vieţi Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit duminică seară pentru preluarea unui marinar de naţionalitate azeră, care avea probleme medicale, aflat la bordul unei nave din rada exterioară a Portului Constanţa, relatează News.ro. Bărbatul a fost adus în siguranţă la ţărm şi preluat de un echipaj de ambulanţă.

Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că au fost solicitaţi să intervină, duminică, în jurul orei 18.07, de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a efectua o intervenţie de tip Medevac. 

Astfel, la bordul navei Lider Prestij, sub pavilion Camerun, aflată în zona 2 ancoraj din rada exterioară a Portului Constanţa, un membru al echipajului necesită îngrijiri medicale.

Duminică, la ora 18:13, nava SAR Artemis din cadrul ARSVOM s-a deplasat în zona indicată pentru a prelua pacientul. O jumătate de oră mai târziu, echipajul ARSVOM a preluat pacientul, de naţionalitate azeră. Acesta era conştient şi cooperant, acuzând dureri în piept. 

El a fost adus în dana de pasageri a Portului Constanţa, pentru a fi preluat de un echipaj de ambulanţă care l-a transportat la spital.