Skip to content

Reacția MApN la mailurile compromise de hackeri ruși: „Incidentul a fost izolat în 24h” / Măsura luată după atac

Zeci de adrese de email au fost compromise, dar incidentul a fost depistat și „izolat în termen de 24 de ore”, a transmis Ministerul Apărării Naționale după ce Reuters a scris miercuri dimineață că hackeri legați de serviciile de spionaj ruse au compromis cel puțin 67 de conturi de e-mail ale Forțelor Aeriene Române.

MApN spune că acest incident de securitate „a fost depistat în luna martie a anului 2025 și a presupus compromiterea a câtorva zeci de adrese de email, pentru alte 30 de adrese de email exploatarea nu a avut succes. Incidentul a fost depistat, analizat de structurile competente si izolat în termen de 24h”.

Potrivit ministerului, hackerii nu au avut acces la date secrete:

„Datele vizate au fost unele neclasificate, utilizate în mod curent pentru activități administrative și pentru vehicularea unor informații publice, astfel că nu a existat posibilitatea accesării sau exfiltrării de date clasificate”.

Măsura luată după atac

MApN anunță că pentru a nu se mai întâmpla astfel de incidente, „partea de securitate cibernetica a fost preluata integral la nivel central începând cu luna martie 2026“.

De asemenea, se mai spune în răspunsul ministerului, „instituția noastră monitorizează constant infrastructurile proprii și aplică măsuri pentru eliminarea unor eventuale vulnerabilități.”

Reacția MApN a venit după ce, datele analizate de Reuters au arătat că hackeri cu legături în Rusia au spart peste 170 de conturi de e-mail aparținând procurorilor și anchetatorilor din toată Ucraina în ultimele câteva luni, dar și mailuri din România, Bulgaria, Grecia și Serbia.

Miercurea trecută, președintele Nicușor Dan și Departamentul de Justiție al SUA au anunțat că FBI, împreună cu mai multe instituții din 15 state, printre care Serviciul Român de Informații, au destructurat un atac informatic prelungit asupra infrastructurii sensibile din mai multe state occidentale.

Foto: Dragoscondrea | Dreamstime.com