Ilie Bolojan a anunțat cine îi înlocuiește pe miniștrii PSD. „Le-am cerut să ia legătura cu cei care au demisionat pentru a prelua toate problemele”
Ilie Bolojan va prelua personal interimatul la Ministerul Energiei, în timp ce vicepremierul Cătălin Predoiu va conduce Ministerul Justiției, pe care l-a mai condus în mai multe guverne în ultimii 20 de ani. Premierul a anunțat într-o declarație de presă numele miniștrilor interimari și ce vicepremier preia atribuțiile lui Marian Neacșu, la mai puțin de două ore după ce miniștrii PSD au demisionat.
- Propunerile de miniștri interimari merg la Administrația Prezidențială. Ei preiau mandatul după emiterea decretul de numire de către președinte. Nicușor Dan poate refuza numirile.
„Am luat act de demisia miniștrilor susținuți de PSD. Demisiile au fost înregistrate în jurul prânzului. Se cuvine să le mulțumesc pentru colaborarea din aceaste 10 luni”, a afirmat Ilie Bolojan într-o declarație de presă la Palatul Victoria.
El a subliniat că Guvernul trebuie să-și continuă activitatea în ciuda crizei politice pentru că are obiective importante de îndeplinit.
„Guvernul trebuie să lucreze pentru PNRR, pentru atragerea fondurilor europene, programul SAFE. Am avut o întâlnire cu vicepremierii și vom trimite președintelui României propunerile pentru miniștrii care și-au dat demisiile”, a declarat premierul.
El a explicat că experiența guvernamentală a fost unul din criteriile pe care le-a avut în vedere când a făcut numirile.
„Propunerile făcute urmăresc ca cei care sunt propuși să aibă o experiență pentru a prelua imediat activitatea și, de asemenea, ca toate proiectele în curs să continue. Până luni am cerut noilor miniștri să ia legătură cu cei care au demisionat pentru a prelua toate problemele. Luni vom avea întâlnire de lucru pentru a vedea prioritățile”, a declarat Ilie Bolojan
Lista miniștrilor interimari:
- Ministerul Muncii- Dragoș Pâslaru
- Ministerul Sănătății – Cseke Attila
- Ministerul Agriculturii – Tanczos Barna
- Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
- Ministerul Energiei- Ilie Bolojan
- Ministerul Transporturilor – Radu Miruță
De asemenea, Ilie Bolojan a anunțat că atribuțiile de vicepremier pe care le avea Marian Neacșu vor fi preluate de către vicepremierul Oana Gheorghiu.
Potrivit legii, interimatul poate dura 45 de zile. Cu toate acestea, legea nu prevede sancțiuni dacă acest termen este depășit. Acest lucru s-a întâmplat în Guvernul Bolojan după demisia lui Dragoș Anastasiu din funcția de vicepremier și după demisia lui Daniel David de la Ministerul Educației.
Demisia miniștrilor PSD
Ședința de guvern de astăzi, care a avut loc de la ora 11.00, s-a desfășurat fără miniștrii PSD. După ședința de guvern, miniștrii PSD au venit pe rând și și-au prezentat demisiile.
PSD a emis un comunicat de presă în care precizează că demisia miniștrilor PSD a oficilizat decizia partidului de a retrage sprijinul politic premierului Bolojan: „Premierul nu mai are sprijinul unei majorități parlamentare, ceea ce înseamnă că nu mai are legitimitatea democratică de a exercita funcția de conducere a Guvernului României”.
PSD mai transmite că „este pregătit să participe la formarea unui nou guvern pro-european și să susțină un premier, politic sau tehnocrat”.
Surse apropiate de Palatul Victoria susțin pentru HotNews că, odată primite demisiile din partea miniștrilor PSD, premierul Ilie Bolojan nu va aștepta prea mult timp pentru a trimite președintelui Nicușor Dan demisiile acestora și, la pachet, propunerile de interimari. Este posibil ca acest lucru să se întâmple chiar astăzi.
Ilie Bolojan se așteaptă ca Nicușor Dan să nu tergiverseze numirea prin decret a miniștrilor interimari și să îndeplinească rapid procedura, conform surselor HotNews.