„Una din drone a scăpat din acest roi, lovind o proprietate”. MApN, noi detalii despre drona care a căzut în orașul Galați. De ce nu au doborât-o piloții
Drona rusească care a căzut în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona Bariera Traian din municipiul Galaţi a avariat un stâlp de electricitate din rețeaua națională și un atelier dintr-o dintr-o gospodărie, a anunțat Cristian Popovici, purtător de cuvânt al MApN, la Digi24.
- Zona Bariera Traian, la periferia orașului Galați, se află la aproximativ 15 kilometri de cea mai apropiată graniță cu Ucraina și la aproximativ 20 de kilometri de Reni.
- De la începutul războiului din Ucraina, am avut 44 de situații în care au fost identificate pe teritoriul României fragmente provenite de la drone.
„Într-adevăr, un incident grav a avut loc în această dimineață, când o dronă Federației Ruse a pătruns în spațiul aerian național și a avariat proprietăți publice și private, respectiv un stâlp de electricitate din rețeaua națională și un atelier dintr-o dintr-o gospodărie. Armata a respectat procedurile legale date de legea 73 pe 2025 privind controlul utilizării în spațiul aerian național”, a declarat Cristian Popovici, purtător de cuvânt al MApN, într-o intervenție la Digi24.
De ce piloții nu au doborât drona
Purtătorul de cuvânt al MApN a precizat că radarele de la sol, în jurul orei 02:00, au detectat „un roi de drone” lângă granița cu Ucraina.
„A fost alertat Centrul Aerian Principal de la Torrejon, care a ridicat aeronavele britanice de la Fetești pentru monitorizarea situației. La 02:14 a fost emis semnalul RO-Alert către populația din zona Grindu, pentru că traiectoriile indicau o posibilă pătrundere în spațiul aerian. A fost detectat un singur semnal radar undeva la 1,5km de localitatea Reni, deasupra Ucrainei”, a mai spus Popovici.
Putătorul de cuvânt al MApN a explicat că piloții au avut aprobarea să tragă, dar a spus că drona era deasupra spațiului aerian al Ucrainei
„Piloții au avut aprobarea să tragă, piloții în permanență au autoritatea de a neutraliza aceste drone, e o procedură simplă, nu trebuie cine știe ce aprobări. Doar că această dronă era deasupra teritoriului ucrainean și în situația de față nu se putea face niciun fel de angajare”, a mai spus Popovici.
Radarele de la sol le-au urmărit. 15 drone au fost urmărite în permanent în proximitate a frontierei cu Ucraina, până au dispărut deasupra localității Reni, unde s-au raportat imediat explozii multiple. Se pare că una din drone a scăpat din acest roi lovind o proprietate în localitatea Galați.
Cristian Popovici, purtător de cuvânt al MApN:
Purtătorul de cuvânt al MApN a descris și cum arată sâmbătă dimineață zona unde a căzut drona.
„Avem militari din batalionul 300 ISR, care sprijină poliția și IGSU pentru securizarea zonei. Avem un detașament de intervenție cu specialist în neutralizarea muniților, care sunt la fața locului. Înțeleg că există o singură avarie, un atelier din cadrul unei gospodării al cărei perete a fost avariat și un stâlp de electricitate”, a adăugat Popovici.
„Armata are instrumentele necesare pentru a face față în astfel de riscuri, doar că situația este mai complicată decât pare. Acesta nu este un joc video. Nu angajăm drone în orice situație, răspunderea în ultimă instanță revine pilotului care apasă pe butonul de declanșare și întotdeauna trebuie evaluate consecințele. Repet, toate dronele identificate de radarele românești și britanice au fost vizualizate deasupra spațiului aerian al Ucrainei, ceea ce exclude orice fel de angajare”, a precizat Popovici.
„Sistemele de apărare antiaeriană cu baza la sol au fost și ele în poziție de tragere. În situația de pace în care ne aflăm acum nu putem trage, nu putem executa focul, mai ales mai ales dacă sunt cumva indicii că rezultatul focului nostru ar putea duce la o situație mai gravă”, a mai spus Popovici.