Controale ANAF: Antifrauda va putea verifica situațiile fiscale personale, pentru impozitul de 70% pe veniturile persoanelor fizice, din surse neidentificate
Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat, luni, un proiect de ordin prin care verificarea situaţiei fiscale personale se va exercita și de către inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală din cadrul aparatului propriu al ANAF, în vederea impozitării cu 70% asupra veniturilor din surse neidentificate, obținute de persoanele fizice.
Orice venituri constatate de organele fiscale, în condițiile Codului de procedură fiscală, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere, organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului și al dobânzilor și penalităților de întârziere.
În cadrul controalelor antifraudă au apărut și situații în care s-au constatat venituri obtinute de persoane fizice, fără să poată fi identificată sursa banilor, conform referatului de aprobare a proiectului de ordin ANAF.
Aceste situații „pot fi valorificate operativ, prin emiterea unei decizii de impunere în cadrul unor verificări documentare”, spune ANAF.
Citește mai departe pe StartupCafe…