Curs valutar. Leul crește în raport cu euro și dolarul american pentru a patra zi la rând
Moneda naţională s-a apreciat, marţi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2103 lei, în scădere cu 1,19 bani (-0,23%) faţă de cotaţia precedentă, de 5,2222 lei, scrie Agerpres.
Potrivit site-ului Economica, este cea de-a patra şedinţă consecutivă cu aprecieri pentru leu în faţa euro, după ce moneda europeană a sărit pe parcursul crizei politice la valoarea istorică de 5,2688 lei/euro.
A crescut și în raport cu dolarul
Valoarea leului a crescut şi comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,4352 lei, în scădere cu 0,19 bani (-0,04%), comparativ cu luni, când s-a situat la 4,4371 lei.
Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 5,6803 lei, în scădere cu 1,86 bani (-0,33%), faţă de 5,6989 lei, cotaţia anterioară.
Gramul de aur s-a scumpit până la valoarea de 669,8599 lei, de la 664,7713 lei, în şedinţa precedentă.