Ce spun doi experți despre e-mailurile Oanei Gheorghiu: „Nu cred că ia șpagă, dar nu avea nicio treabă să comunice în acest fel” / „Gravă problemă”
Mai multe e-mailuri trimise de vicepremierul Oana Gheorghiu către ADR și STS, în care întreba dacă instituțiile sunt interesate de servicii digitale oferite de compania germană Schwarz Digits, au declanșat o dezbatere publică. Oana Gheorghiu spune că a fost vorba despre discuții „exploratorii” și transparente. Profesoara Alina Mungiu-Pippidi și cercetătorul și activistul public Ovidiu Voicu susțin că episodul arată probleme de funcționare în Guvern.
- „Eu nu cred că doamna Gheorghiu ia șpagă de la compania Schwarz, dar nu avea nicio treabă să comunice în acest fel. Felul ei de a funcționa e totalmente diferit de un Guvern occidental, de un Guvern european”, a spus Alina Mungiu-Pippidi într-un dialog cu HotNews.
În februarie 2026, vicepremierul Oana Gheorghiu a trimis emailuri către mai multe instituții ale statului, inclusiv Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
În mesajele transmise de pe adresa oficială a Guvernului, Gheorghiu solicita instituțiilor să spună dacă au identificat „potențiale soluții, servicii sau capacități de interes” oferite de Schwarz Digits, divizia IT a grupului german Schwarz, care deține Lidl și Kaufland.
„Răspunsul dumneavoastră va fi integrat într-o informare consolidată către domnul Prim-Ministru, în vederea fundamentării unor eventuale decizii strategice ulterioare”, se arată într-unul dintre e-mailuri, comunicarea fiind publicată de Gândul.
Oana Gheorghiu nu a negat autenticitatea emailurilor
Compania Kaufland, parte a grupului Schwarz, a finanțat anterior Asociația „Dăruiește Viața”, fondată de Oana Gheorghiu, inclusiv cu o donație de 250.000 de euro pentru unul dintre proiectele ONG-ului, a scris aceeași sursă, Gândul.
Într-o reacție publică, Oana Gheorghiu a respins acuzațiile și a spus că informațiile prezentate „sunt complet false”, fără să nege autenticitatea emailurilor.
Vicepremierul a spus că „Rolul meu a fost și este acela de a facilita dialogul”
„Acest demers nu reprezintă nici trafic de influență, nici recomandare de achiziție, nici vreo formă de presiune. Nu am solicitat nimănui să contracteze servicii, nu am intervenit în favoarea vreunei companii și nu am exercitat niciun fel de influență asupra unor proceduri de achiziție sau de parteneriat”, a transmis vicepremierul.
Ea a precizat că întâlnirile cu reprezentanții Schwarz Digits au avut „caracter exploratoriu”, au fost publicate în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) și au inclus reprezentanți ai mai multor instituții: ADR, STS, SRI, MApN, MAI, DNSC, Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Economiei.
„Rolul meu a fost și este acela de a facilita dialogul, schimbul de informații și identificarea unor posibile oportunități de cooperare sau de învățare din experiențe externe relevante pentru transformarea digitală a administrației”, a mai spus Gheorghiu.

Alina Mungiu-Pippidi: „Competența ei nu intră în zona asta”
Politologul Alina Mungiu-Pippidi a declarat pentru HotNews că situația „nu e simplă”, dar că problema depășește cazul individual al vicepremierului.
„Cazul nu e simplu, dar e patologic. Numai că patologia e mult mai largă decât comportamentul privat al cuiva”, spune aceasta.
În opinia sa, publicarea e-mailurilor are și o componentă politică, pe fondul conflictului dintre Guvern și fostul șef al ADR, însă autenticitatea documentelor ridică întrebări despre funcționarea administrației.
„La prima vedere, e vorba de un pesedist care a fost dat afară și care se răzbună, ajutat de niște organe pesediste. Dincolo de asta, însă, aceste emailuri care au ieșit la suprafață sunt, înțeleg, autentice”, afirmă Mungiu-Pippidi.
Ea critică faptul că vicepremierul s-a implicat direct într-o zonă care, în opinia sa, ținea de atribuțiile Ministerului Digitalizării.
„Nu e nimic anormal că lumea se întâlnește cu compania asta. Dar anormalitățile enorme sunt următoarele: că la orice discuție despre dezvoltare pe acest domeniu trebuie să o poarte doamna Gheorghiu, în a cărei competență nici nu intră zona asta.”
Politologul spune că episodul arată și lipsa unor proceduri administrative elementare în interiorul Guvernului.
„Mailuri pe care le scrie singură, fără niciun fel de secretar, le semnează «Oana». Arată că această persoană era complet lipsită de orice sprijin logistic în guvernul Bolojan.”
„Felul ei de a funcționa e totalmente diferit de un Guvern occidental, de un Guvern european”
Pippidi consideră că situația nu indică neapărat existența unei mite sau a unui trafic de influență, dar că modul de lucru este incompatibil cu standardele unui executiv occidental.
„Eu nu cred că doamna Gheorghiu ia șpagă de la compania Schwarz, dar nu avea nicio treabă să comunice în acest fel. Felul ei de a funcționa e totalmente diferit de un Guvern occidental, de un Guvern european.”
Mungiu-Pippidi spune că întregul episod pune sub semnul întrebării discursul reformist al Guvernului Bolojan.
„Ne arată că marele Guvern reformist, ăla pentru care trebuie să ne omorâm noi că o să salveze țara, în realitate funcționează complet aberant. Niciun fel de logici cu adevărat instituționale.”
Voicu: întâlnirile au fost în registrul Guvernului, dar urmarea a fost „complet inacceptabilă”
Și Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a criticat public demersul vicepremierului.
„Dna. Oana Gheorghiu, vicepremier, a solicitat, în scris, oficial, de la cel puțin două instituții publice, ADR și STS, să spună dacă sunt interesați să achiziționeze servicii de la o firmă anume, Schwartz Digitals. Acest lucru este complet inacceptabil”, a scris Voicu, într-o postare pe Facebook.
El a remarcat că întâlnirile cu grupul Schwarz au fost declarate în registrul de transparență al Guvernului, însă restul nu a fost în regulă. „Gravă problemă”, a reacționat Voicu.
El consideră problematic și faptul că în e-mailuri se vorbește despre „eventuale decizii strategice digitale”.
„Dacă totuși a avut întrevederile, ar fi trebuit să evite orice fel de continuare care poate fi interpretat ca presiune pentru ca o instituție sau alta să achiziționeze serviciile Schwartz Digitals. În mesajul către ADR și STS spune că informațiile vor fi transmise premierului pentru „eventuale decizii strategice digitale”. Adică ce decizii? O eventuală achiziție strategică directă? ”, întreabă Ovidiu Voicu.
Dat afară cu o săptămână înainte de dezvăluiri
Scandalul a apărut într-un moment tensionat pentru zona digitalizării. Pe 4 mai 2026, Guvernul a anunțat demiterea președintelui ADR, Dragoș Vlad, invocând „eșecuri operaționale”, „insubordonare” și „opacitate instituțională”. La câteva zile după revocare, în spațiul public au apărut e-mailurile trimise de vicepremierul Oana Gheorghiu către ADR și STS privind compania Schwarz Digits.
Vicepremierul a susținut că publicarea documentelor reprezintă o încercare de a muta atenția de la problemele din activitatea ADR și de la mandatul lui Dragoș Vlad.
„În locul unei discuții serioase despre întârzieri, blocaje și eșecuri administrative, asistăm la o încercare de autoprezentare în postura de victimă și la fabricarea unui pseudo-scandal”, a afirmat Oana Gheorghiu.
În acest context, Noni Iordache, liderul Sindicatului Angajaților din Guvern, a declarat pentru Antena 3 CNN că situația ridică întrebări despre modul în care sunt delimitate atribuțiile politice și administrative în Guvern și că este nevoie de explicații clare privind relația Executivului cu grupul german Schwarz și schimburile de corespondență dintre vicepremier și instituțiile din zona digitalizării.