Sari direct la conținut

Liderul PNL Diaspora: România va dona Republicii Moldova o parte dintre vaccinurile anti-covid de la UE

HotNews.ro
Vaccin anticoronavirus UE, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Vaccin anticoronavirus UE, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Senatorul Viorel Badea, președintele PNL Diaspora, a declarat că România va dona Republicii Moldova o parte dintre vaccinurile anti-coronavirus pe care le va primi de la Uniunea Europeană.

”Așa cum am anunțat zilele trecute, în drumul spre Basarabia i-am făcut o vizită și bunului meu prieten, Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Discutând despre proiectele comune din domeniul sănătății care vor lega cele doua maluri ale Prutului, dl. ministru m-a rugat să transmit basarabenilor o veste bună”, potrivit unei declarații a lui Badea de pe pagina de Facebook a PNL Diaspora.

”Așa cum știți, Uniunea Europeană a contractat o primă tranșă de 30 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, România urmând să beneficieze de 4% din totalul acestor doze. Din cantitatea care revine țării noastre, guvernul liberal a decis să doneze o parte Basarabiei. Numai împreună, uniți, putem trece peste această provocare”, a spus Viorel Badea.

În august, președintele Igor Dodon a cerut Moscovei vaccinul rusesc și chiar s-a oferit să fie primul moldovean care îl testează.

R. Moldova nu a anunțat până acum niciun contract cu vreun producător al unui potențial vaccin, Agenția Medicamentului din țara vecină spunând doar că este ”dialog permanent cu reprezentanții industriei farmaceutice”.

Un studiu realizat de Biroul Regional OMS pentru Europa, arată că aproape 31% din cetățenii R. Moldova ar accepta un vaccin anti-COVID-19, potrivit Agora.md.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro