Revendicările lui Trump privind Groenlanda amenință suveranitatea insulei. Ce spun negociatorii, din spatele ușilor închise
Negociatorii lui Donald Trump vor ca SUA să aibă un rol major în Groenlanda, un lucru care îi îngrijorează pe oficialii de pe insula arctică și pe cei de la Copenhaga, care controlează politca externă a teritoriului autonom danez, scrie New York Times.
O anchetă realizată de The New York Times, arată, printre altele, că Statele Unite încearcă să modifice un acord militar existent pentru a se asigura că trupele americane pot rămâne în Groenlanda pe termen nelimitat, chiar și în cazul în care insula își va dobândi independența – o clauză de permanență cu care groenlandezii nu sunt de acord.
Dar Washingtonul a extins discuțiile dincolo de chestiunile militare și vrea un drept de veto efectiv asupra oricăror acorduri majore de investiții în Groenlanda, pentru a exclude Rusia și China. Groenlandezii și danezii se opun ferm acestui lucru.
În același timp, Pentagonul avansează rapid cu planurile de expansiune militară și a trimis recent un ofițer al Corpului de Marină la Narsarsuaq, un oraș din sudul Groenlandei, pentru a inspecta aeroportul din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, portul și locurile unde ar putea fi cazate trupele americane.
Temerile groenlandezilor
Cerințele americane sunt atât de mari, se tem oficialii groenlandezi, încât reprezintă o încălcare majoră a suveranității lor.
„Dacă americanii vor obține tot ce își doresc”, a declarat Justus Hansen, membru al Parlamentului Groenlandei, citat de New York Times, „nu va exista niciodată o «independență adevărată»”.
Negociatorii s-au întâlnit de aproximativ cinci ori la Washington din ianuarie, când Trump a amenințat că va prelua Groenlanda, afirmând că aceasta era esențială pentru securitatea națională americană.
Deși a renunțat în cele din urmă la această idee și a fost absorbit de conflictul din Iran, Casa Albă a indicat că el este în continuare profund interesat de Groenlanda.
Groenlandezii au subliniat în mod repetat că nu doresc să facă parte din Statele Unite, dar politicienii groenlandezi spun că sunt de acord cu prezența unui număr mai mare de soldați americani pe teritoriul lor.
Mii de soldați americani au fost staționați acolo în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece, deși Statele Unite au închis în cele din urmă toate bazele, cu excepția uneia.
Cu ochii pe China
Oficialii care au cunoștințe despre discuții au spus că americanii fac presiuni pentru a stabili un mecanism strict de verificare și un drept de veto pentru a se asigura că Rusia sau China nu încheie niciun acord major privind infrastructura sau resursele.
Deși China se află la sute de kilometri distanță de Cercul Polar Arctic, aceasta a devenit din ce în ce mai activă în regiune și a încercat să pătrundă în Groenlanda și în trecut.
În 2018, o companie de stat chineză era unul dintre principalii candidați pentru construirea mai multor aeroporturi noi pe insulă, inclusiv unul în Ilulissat, unde mii de vizitatori vin în fiecare an pentru a admira aisbergurile.
După ce oficialii americani au exercitat presiuni asupra Danemarcei să intervină, Groenlanda a optat pentru o companie daneză.
Oficialii care au cunoștințe despre discuțiile actuale au declarat că Danemarca și Groenlanda nu doresc ca Statele Unite să ia decizii cu privire la acordurile de investiții, argumentând că acest lucru ar încălca suveranitatea Groenlandei.
În ultimele decenii, Groenlanda a câștigat treptat mai multă autonomie față de Danemarca, iar majoritatea locuitorilor insulei doresc să devină independenți într-o bună zi.
Însă Groenlanda nu dispune de capacitatea de a colecta informații pentru a verifica dacă potențialii investitori au legături cu Moscova și Beijingul. Prin urmare, negociatorii discută un proces prin care Copenhaga ar efectua verificarea, cu contribuția americană.