Noul premier al Ungariei spune că „întreaga UE se va întoarce la a cumpăra gaz rusesc”. „Geografia nu s-a schimbat”
Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat, într-un interviu publicat joi în cotidianul polonez Rzeczpospolita, că el crede că Uniunea Europeană se va reorienta spre gazul rusesc după încheierea războiului din Ucraina, având în vedere că acesta „este mai ieftin”, iar „competitivitatea și geografia o cer”.
Șeful guvernului de la Budapesta a fost întrebat dacă Ungaria, în acord cu politica UE, va înceta să mai cumpere petrol și gaze rusești peste trei ani, răspunzând că, în opinia lui, politica europeană „se va schimba semnificativ după ce războiul se va încheia”.
Peter Magyar a precizat că speră că acest lucru se va întâmpla „foarte curând”.
„După ce războiul se va încheia, întreaga UE se va întoarce la a cumpăra gaz rusesc, pentru că este mai ieftin, iar competitivitatea și geografia o cer”, a adăugat Magyar, după insistențele interlocutorului de a răspunde cu privire la hidrocarburile rusești, potrivit Agerpres.
Dispoziția dată guvernului ungar
„Geografia nu s-a schimbat”, a spus Peter Magyar, care a preluat mandatul în 9 mai, după ce l-a învins pe Viktor Orban în alegerile din aprilie. El a menționat că a mandatat noul guvern să diversifice sursele de energie cât de mult posibil, însă ținând cont în același timp de prețurile materiilor prime.
Potrivit premierului ungar, gazul lichefiat transportat prin Marea Baltică, apoi prin Polonia și Slovacia, este „semnificativ mai scump” decât gazul din România, Rusia sau Austria.
Peter Magyar susține că în timpul discuțiilor purtate miercuri în Polonia, omologul său Donald Tusk i-a promis că „va face totul pentru a reduce prețul gazului și va face oferta cât de competitivă posibil”.
Magyar a explicat că Ungaria și Polonia trebuie să fie competitive, iar în acest sens sunt necesare prețuri mai mici la energie. El s-a descris drept „foarte pragmatic”, spunând că vizează atât asigurarea aprovizionării, cât și prețuri mai reduse.