Panică într-un centru comercial de lux din Tokyo, după ce un bărbat a pulverizat o substanță lângă un bancomat
Mai multe persoane au fost rănite luni într-un mall important din capitala Japoniei, au anunţat autoritățile, relatează AFP. Zona a fost blocată.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Tokyo, Yusuke Koike, a declarat AFP că un bărbat a pulverizat o substanţă în apropierea unui bancomat, la parterul clădirii.
Un reprezentant al pompierilor a anunţat că aproximativ „20 de persoane au fost rănite”, după ce s-a semnalat un „miros” în acest cartier frecventat de turiști.
Străzile din jurul clădirii, situate în cartierul comercial Ginza, în care se află numeroase mărci de lux, au fost blocate luni după-amiază după incident, iar vehicule de pompieri şi ambulanţe au sosit la fața locului, scrie News.ro.
În schimb, trecători, în principal turişti, puteau circula pe trotuar, pe cealaltă parte a străzii.
Un jurnalist AFP aflat la faţa locului a văzut două persoane pe tărgi urcate în ambulanţe, în timp ce pompieri şi oficiali erau îmbrăcaţi în combinezoane de protecţie chimică, scoţând persoane din centrul comercial pentru a fi examinate în vehicule specializate.
Ce spune o martoră
Postul public NHK a anunţat că rănile păreau uşoare.
O femeie în vârstă de 70 de ani care se afla în mall a declarat postului de televiziune că a început să simtă „o senzație de usturime și durere” în gât pe măsură ce se apropia de bancomat, scrie The Guardian.
„Când am ajuns, agitația începuse deja și m-am gândit că poate a izbucnit un mic incendiu sau ceva de genul acesta”, a spus ea.
„De îndată ce am intrat în zona bancomatului, am simțit o senzație de iritație în gât, aproape de amorțeală”, a povestit femeia.
Poliţia a deschis o anchetă cu privire la cauză, a anunţat un reprezentant al pompierilor prezent la faţa locului, fără să ofere detalii.
Atacurile, rare în Japonia
Crimele violente sunt relativ rare în Japonia, care are o rată scăzută a omuciderilor și unele dintre cele mai stricte legi privind armele de foc din lume.
Cu toate acestea, au loc ocazional atacuri cu cuțitul și chiar împușcături. Fostul prim-ministru Shinzo Abe a fost asasinat în 2022 de un bărbat care și-a confecționat singur arma.
Japonia rămâne marcată de amintirea unui atac major la metrou în 1995, când membrii cultului Aum Shinrikyo au eliberat gaz sarin în trenuri, ucigând 14 persoane și îmbolnăvind peste 5.800.