Fostul lider anti-austeritate al Greciei, Alexis Tsipras, se întoarce în politică cu misiunea de a unifica stânga. Care sunt planurile sale
Actualele sondaje arată o puternică nemulțumire a grecilor față de situația din țară, creșterea costului de trai fiind una dintre principalele probleme, însă partidul conservator aflat la guvernare continuă să conducă în sondaje, pe fondul fragmentării opoziției, scriu Kathimerini, Associated Press și Politico.
Fostul prim-ministru al Greciei și lider al Syriza, Alexis Tsipras, politicianul anti-austeritate care s-a confruntat cu Bruxelles-ul în timpul crizei datoriilor, s-a întors marți în politică, în perspectiva alegerilor de anul viitor.
Într-o mișcare așteptată de luni de zile de susținători și critici în egală măsură, Tsipras a lansat un nou partid politic de stânga, Alianța Stângii din Grecia (Elas), la un eveniment în aer liber, sub Acropole.
ELAS a fost acronimul Armatei Populare de Eliberare a Greciei, condusă de comuniști, care a constituit nucleul rezistenței armate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Poliția greacă folosește același acronim, scrie Kathimerini.
Ce vrea Tsipras
Tsipras speră acum să atragă susținători – și, eventual, parlamentari – de la partidele de opoziție rivale, în încercarea sa de a-l înfrunta pe premierul conservator la alegerile de anul viitor.
La lansarea noului partid, Tsipras a pus un accent pe locuințele accesibile, protecția drepturilor angajaților și combaterea inegalităților economice, teme care ar putea atrage alegătorii tineri și cu venituri reduse, afectați de creșterea costului vieții.
El a criticat, de asemenea, legăturile strânse ale guvernului cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
„Nu putem sta cu mâinile în sân să privim cum societatea se sufocă”, a spus Tsipras, susținând că agenda pro-business a guvernului de centru-dreapta condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a agravat inegalitatea veniturilor.
„Nu vrem să ne obișnuim cu o lume a războiului și a nedreptății”, a continuat el.
Un peisaj politic fragmentat
Actualele sondaje arată o puternică nemulțumire a grecilor față de situația din țară, creșterea costului de trai fiind una dintre principalele probleme.
Starea de nemulțumire a fost agravată de o serie de scandaluri majore: reacția dezastruoasă a guvernului la cel mai grav accident feroviar din istoria țării, un scandal de spionaj pe telefoanele a zeci de politicieni și jurnaliști, precum și o fraudă de proporții care a implicat fonduri agricole ale UE.
În ciuda acestor probleme, Mitsotakis continuă să conducă confortabil în sondajele de opinie, susținut de o creștere economică constantă și de scăderea șomajului.
Unul dintre motive: peisajul opoziției din Grecia rămâne profund fragmentat, cu șapte partide reprezentate în prezent în parlament. Scopul lui Tsipras ar fi o unificare a stângii împărțite acum în mai multe partide, inclusiv fostul său partid, Syriza, Noua Stângă sau PASOK.
Un personaj controversat
Ajuns la 51 de ani, Tsipras se întoarce pe prima scenă după trei ani de absență din politica activă.
El rămâne însă un politician controversat în țară. A ajuns la putere în 2015 pe baza promisiunilor de a pune capăt măsurilor dure de austeritate cerute de creditorii europeni ai Greciei și de Fondul Monetar Internațional.
Confruntarea cu creditorii a zguduit piețele globale și a părut că aduce la un moment dat Grecia aproape de ieșirea din zona euro. Atena a acceptat în cele din urmă noi împrumuturi și mai multe măsuri de austeritate. În 2019, Syriza a pierdut alegerile în fața conservatorilor lui Mitsotakis, aflați acum la guvernare.
Susținătorii lui Tsipras susțin că acesta i-a protejat pe grecii de rând în cei mai grei ani economici ai țării și a făcut compromisuri dureroase pentru a evita un dezastru național.
Criticii, însă, îl acuză că și-a trădat alegătorii, făcând campanie împotriva austerității doar pentru a semna ulterior un acord dur de salvare financiară.
„Indiferent cât de mult încearcă domnul Tsipras – investind în comunicare fără substanță – să-și îngroape trecutul adânc, adevărul îl va urmări pentru totdeauna”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Pavlos Marinakis.
Alte partide
Mai mulți nou-veniți și grupuri mai mici se află în competiție pentru a câștiga teren înainte de votul de anul viitor.
Maria Karystianou, mama uneia dintre victimele accidentului feroviar de la Tempi din 2023, și-a lansat săptămâna trecută noul partid, intitulat „Speranță pentru democrație”, cu un program caracterizat de o retorică anti-sistem, scrie Politico.
Pediatra în vârstă de 53 de ani a devenit o figură emblematică a valului de proteste împotriva establishmentului politic al țării, în urma accidentului.
Cu toate acestea, scrie Politico, ea a ajuns să alieneze mulți oameni prin comentarii care se apropiau de populismul de dreapta pe teme precum dreptul la avort și relațiile cu Turcia.
Criticii au acuzat-o, de asemenea, că s-a înconjurat de persoane care susțin opinii pro-ruse sau au legături cu Moscova.
Este de asemenea probabil ca un alt partid de dreapta să ia naștere sub conducerea fostului prim-ministru și lider al partidului Noua Democrație, Antonis Samaras.