Skip to content

O elevă de clasa a V-a, discurs în lacrimi despre situația de la școală, în fața ministrului Educației care scrolla pe telefon: „Nu îmi doresc teme și teste și să mi se spună că sunt zero”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ilinca, elevă în clasa a V-a, s-a adresat marți ministrului Educației, Mihai Dimian, la o dezbatere din Parlament despre sănătatea mintală a copiilor, în care a vorbit despre presiunile pe care le resimte din partea școlii, a părinților și profesorilor. Discursul fetei a fost relatat de Edupedu.

  • HotNews l-a contactat pe ministrul Educației, Mihai Dimian, pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.

Intervenția fetei a durat aproape trei minute și a fost vizibilă pe imaginile din transmisia live a dezbaterii organizate la Comisia de Învățământ din Senat.

Eleva a vorbit despre presiunea din școală asupra copiilor și despre faptul că sunt „judecați”, încheindu-și intervenția în lacrimi și în aplauzele sălii.

„Bună ziua, eu sunt Ilinca. Sunt elevă de clasa a V-a și mulțumesc pentru că sunt aici. Aș vrea să încep spre a vă spune că voi ne interziceți telefoanele, dar nu ne învățați să le folosim corect sau ne spuneți că trebuie să facem mișcare, dar nu ne acordați cadre unde putem să facem asta. Ne interziceți tot felul de lucruri și tot în același timp, noi nu știm, de fapt, efectul lor. De ce să-mi spui mie că inteligența artificială nu este bună dacă tu nu-mi explici de ce?”, a spus eleva, la începutul discursului ei.

Ea a vorbit și despre faptul că majoritatea copiilor simt o presiune la școală, „pentru că colegii îi judecă în permanență”, iar „profesorii nu le acordă niciun pic de atenție”.

„Știu că în următoarea săptămână trebuie să dea 10 milioane de teste, în condițiile în care mai au 10 milioane de teste în spate, necorectate și neaduse. Știu că nu pot să se trezească dimineață fără să se gândească că vor ajunge la școală unde cineva o să-i judece (…) Eu sunt judecată excesiv și consider că nu este în regulă”, a mai spus Ilinca. 

„Profesoara de română mi-a dat 27 de cărți de citit și nu am înțeles niciuna”

Eleva a vorbit și despre experiența sa de la orele de limba română, moment în care a avut lacrimi în ochi.

 „În permanență profesorii tot ce vor este să ne încarce. Am o profesoară de română care anul ăsta mi-a dat 27 de cărți de citit din care n-am înțeles niciuna. Temele sunt din ce în ce mai multe și eu n-am crezut că o să fie așa. Eu îmi doresc proiecte, îmi doresc lucruri din care să învăț. Nu îmi doresc în permanență să-mi stea cineva în spate, să-mi dea teme, teste și tot felul de voci care să se audă din spate spunându-mi că nu sunt cineva și că nu merită această atenție și că sunt zero”, a încheiat eleva.

Discursul elevei poate fi urmărit începând cu minutul 01:38:50.

Reacția ministrului Educației

După discursul fetei, ministrul Mihai Dimian a fost surprins privind telefonul mobil. Ministrul a aplaudat preț de câteva secunde intervenția fetei, alături de ceilalți participanți, apoi a revenit la telefon.

Ministrul Dimian nu a avut nicio intervenție la discursul elevei.

Ministrul Educației, Mihai Diminan (stânga). Foto: Captură video

La dezbaterea de marți de la Senat au participat elevi, profesori, reprezentanți ai organizațiilor de tineret și ai instituțiilor din educație, tema centrală fiind presiunea resimțită de copii la școală, relația cu profesorii și părinții.

În cadrul mesei rotunde, mai mulți elevi au vorbit deschis despre anxietate, suprasolicitare și sentimentul de neascultare pe care îl au în școală.