Iranul transmite un mesaj sfidător, după declarațiile oficialilor americani despre perspectiva unui acord
„Câștigătorul oricărui acord va fi cel care este mai bine pregătit pentru război în ziua următoare”, a declarat principalul negociator al Iranului, Mohammad Baqer Qalibaf, după ce sursele Reuters au spus că președintele Donald Trump analizează un potențial acord inițial între Washington și Teheran pentru extinderea armistițiului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz.
Iranul așteaptă acțiuni, nu vorbe, din partea Statelor Unite, a declarat oficialul iranian, în ceea ce Reuters a descris drept un mesaj conform cu declarații sfidătoare din trecut.
„Nu avem încredere în garanții sau vorbe, doar acțiunile sunt criteriul. Nu va fi întreprinsă nicio acțiune înainte ca partea cealaltă să acționeze”, a adăugat Qalibaf în mesajul transmis pe rețelele sociale.
Cum ar putea arăta acordul
Patru surse familiare cu situația au declarat pentru agenția de știri că potențialul acord ar prelungi cu 60 de zile armistițiul intrat în vigoare în aprilie și ar permite tranzitul petrolului și gazelor prin Strâmtoarea Ormuz, câtă vreme negociatorii abordează probleme dificile, cum ar fi programul nuclear iranian.
Conform surselor, Trump încă nu a dat undă verde acordului. Agenția iraniană de presă Tasnim a scris că textul încă nu a fost finalizat și a suferit schimbări în ultimele zile.
Ministrul de externe al Pakistanului, țară mediatoare, s-a deplasat vineri la Washington pentru discuții cu șeful diplomației americane, Marco Rubio.
Sursele spuseseră joi că un acord ar cuprinde transportul maritim nerestricționat prin strâmtoare și ar impune ridicarea blocadei americane care vizează porturile iraniene. În plus, Washingtonul ar ridica unele sancțiuni privind vânzările de petrol iranian.
Statele Unite au impus joi sancțiuni împotriva unor nave asociate comerțului iranian cu petrol și au spus că acest lucru va împiedica operatorii aerieni iranieni să realimenteze.
Iranul a cerut ridicarea sancțiunilor, dezghețarea activelor străine și retragerea forțelor americane din regiune. Washingtonul a cerut Iranului să își desființeze programul nuclear, despre care Teheranul susține că are scopuri pașnice.
Teheranul a spus că un eventual acord de pace trebuie să oprească și atacurile israeliene din Liban, însă conflictul de acolo nu dă semne de dezescaladare.
Cea mai urgentă problemă este deblocarea Strâmtorii Ormuz, prin care pe timp de pace trecea o cincime din transporturile globale de petrol și gaze naturale lichefiate.
Televiziunea iraniană de stat susține că nicio navă nu va tranzita strâmtoarea fără autorizația Gărzilor Revoluționare ale Iranului.