Noi alerte de furtuni în România. Două coduri galbene, emise acum de meteorologi, inclusiv pentru București
Meteorologii au emis noi avertizări de vreme rea pentru mai multe zone din țară, valabile azi și joi.
Conform ANM, un cod galben de furtuni va fi valabil în intervalul 3 iunie, ora 20 – 4 iunie, ora 10. Atenționarea vizează județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj și sudul județului Hunedoara.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și posibil medii dimensiuni.
De asemenea, în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Un alt cod galben de vijelii și ploi torențiale a fost emis de ANM pentru perioada 4 iunie, ora 12 – 4 iunie, ora 23.
Atenționarea vizează cea mai mare parte a Munteniei, estul Olteniei și în sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
ANM precizează că în intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Potrivit meteorologilor, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul țării.