Skip to content

Mobilizare amplă în Japonia pentru prinderea unui urs „extrem de inteligent” care a atacat 4 oameni

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Poliția și vânătorii din Fukushima sunt în căutarea unui urs „extrem de inteligent” care, după ce a atacat patru persoane, a reușit să scape de capturare după ce a deschis singur o fereastră din interiorul unei fabrici, relatează The Guardian.

Ursul, lung de un metru, a intrat în incinta companiei Fukushima Steel Works Co, în zona Sasakino, marți dimineață.

Ursul a fost filmat de camerele de supraveghere urmărind și apoi atacând un angajat într-o parcare a companiei, înainte de a fi alungat de un trecător curajos care a condus cu mașina spre animal. Ursul a scăpat însă fugind în clădirea de birouri, unde a atacat un alt bărbat, înainte de a o lua din nou la fugă.

A băut apă de la robinet și a deschis singur geamul

După ce a rănit alte două persoane, ursul a intrat într-o fabrică de electronice, unde muncitorii l-au văzut cum își folosea labele pentru a deschide un robinet. Oficialii locali au amplasat patru capcane la intrarea în fabrică și au desfășurat personal instruit cu pistoale tranchilizante.

Un polițist de serviciu a văzut ursul trecând peste o poartă miercuri seara, puțin înainte de ora locală 23:00. După o percheziție în fabrică, s-a descoperit că ursul a evadat după ce a desfăcut zăvorul și a deschis o fereastră încuiată.

Joi, s-a organizat de urgență o conferință de presă, în care oficialii orașului Fukushima au declarat că ursul a fost împușcat cu o săgeată tranchilizantă, dar anestezicul nu și-a făcut efectul.

„L-am văzut pe urs deschizând un robinet pentru a bea apă și părea capabil să deschidă singur o fereastră încuiată”, a declarat Yuki Baba, primarul orașului.

„Cred că este un urs extrem de inteligent”, a adăugat Yuki Baba.

Autoritățile au extins căutările, cu implicarea ofițerilor administrației locale, a poliției, a vânătorilor și a dronelor, dar ursul este încă în libertate.

„Ursul era agitat, creând o situație extrem de dificilă în care a trebuit să acționăm cu prudență în timp ce monitorizăm starea sa. Orașul va continua să lucreze în coordonare cu agențiile relevante și va face tot posibilul pentru a asigura siguranța”, a spus Baba.

Numărului de atacuri ale urșilor asupra oamenilor au crescut în Japonia, astfel că legile extrem de stricte ale Japoniei privind armele de foc au fost recent modificate pentru a permite folosirea armelor de foc în zone rezidențiale în situații de urgență. Însă în acest caz nu s-au folosit arme de foc obișnuite, deoarece în fabrică se aflau materiale inflamabile.