Un specialist explică de ce unii profesori români își fac elevii să le iubească materia, iar alții, s-o deteste

O serie de studii recente confirmă faptul că energia unui profesor face ca elevii să devină curioși sau blazați vizavi de o anumită materie. Iar energia nu este un termen vag, deși sună ca un termen spiritual, pe care nu-l utilizăm de regulă. Numai că energia profesorului se exprimă concret în sala de curs.

• „În primă fază, copiii se atașează de emoția profesorului, de bucuria lui față de materie”, spune  Corina Dobre, psihoterapeut cognitiv comportamental într-un dialog cu HotNews. 
• „Atenție, relația elevului cu profesorul nu înseamnă prietenie, ci structură, predictibilitate și atenție la nevoile copiilor”, mai spune psihoterapeutul.  
• Ce urmează după ce elevul este „atras în materie”, de ce are el nevoie? 

Cercetătorul John Hattie, directorul Institutului de Cercetare Educațională de la Universitatea din Melbourne, Australia, a realizat o amplă cercetare, Vizible Learning. Este o sinteză bazată pe sute de meta-analize, pentru a vedea ce funcționează cel mai bine pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale. 

Legătura emoțională, decisivă

Concluziile lui arată clar că cei mai importanți factori ai învățării sunt: relația profesor–elev, feedback-ul și entuziasmul profesorului. Un dascăl care bifează aceste puncte, susține Hattie, poate schimba radical parcursul unui elev- nu doar rezultatele la teste, ci și felul în care se raportează la învățare pe termen lung. 

La rândul său, cercetătorul american Robert C. Pianta a demonstrat că legătura emoțională dintre profesor și elev este decizivă. Ele influențează motivația, implicarea și performanța școlară. De aceea, profesorii care reușesc să devină  „figuri de atașament” pentru copii îi fac pe aceștia să-și dorească să exploreze și să știe mai mult. 

E ca în exemplul lui Steve Jobs. Fondatorul Apple și-a descoperit interesul pentru tehnologie datorită profesorului său de electronică din liceu, John McCollum, care își încuraja elevii să construiască dispozitive electronice și să participe la cluburi cu acest specific. 

Profesorul i-a transmis microbul lui Jobs, iar acest lucru nu doar că i-a influențat parcursul profesional, dar a revoluționat industria tehnologică și lumea întreagă. 

„Profesorul care îi face pe elevi să se simtă văzuți și valorizați”

Am stat de vorbă cu Corina Dobre, psihoterapeut cognitiv comportamental, pentru a înțelege cum ajunge un elev să învețe de dragul dascălului și ce au deosebit profesorii care își fascinează elevii și care reușesc să le influențeze viitorul.    

-Doamna Dobre, ce înseamnă, de fapt, pentru un elev, un profesor bun, care inspiră și stârnește interesul pentru materia lui?
–Pe scurt, este profesorul care este pasionat în mod vizibil de ceea ce predă și care reușește să facă în așa fel încât entuziasmul lui să fie contagios. Este profesorul care stă în fața copiilor nu doar să recite informații, ci și să dea un sens acestora. 

Mă gândesc, spre exemplu, la un profesor de chimie care, dincolo de materia din programă, le vorbește elevilor despre diverse descoperiri care ne-au schimbat viața și face cu ei experimente cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. 

Mă gândesc la profesorul de istorie care, explicând trecutul, îi face pe elevi să înțeleagă cum a influențat acesta vremurile în care trăim. Sau la profesorul de română care îi ajută să descopere că operele pe care le studiază nu sunt comentarii de tocit, ci o oglindă a vremurilor trăite de autori.  

La fel de important este faptul că un astfel de profesor construiește relații reale cu elevii, îi face să se simtă văzuți și valorizați, le vede punctele forte și le permite să greșească pentru a învăța, fără să-i sancționeze. 

„Emoția bate cogniția, ea se activează înaintea gândului”

-De ce contează atât de mult pentru învățare entuziasmul pe care îl are profesorul și implicarea lui emoțională?
–Pentru că, în primă fază, copiii se atașează de emoția pe care o transmite profesorul, de bucuria lui față de materie. Mai exact, pentru că emoția bate cogniția, ea se activează înaintea gândului. 

Dacă un copil nu se simte în siguranță, curios sau conectat, nu va învăța eficient. Profesorii care reușesc să creeze emoții pozitive – bucurie, interes, siguranță – au un impact mult mai mare decât cei care doar transmit informații. 

Emoțiile sunt contagioase în mediul școlar. Nu doar cele pozitive, ci și cele negative, și tocmai de aceea un profesor blazat poate să taie orice dorință de descoperire. Sigur că elevul învață și materia profesorului blazat, pentru că nu are încotro. 

Dar nu o face datorită unei motivații intrinseci, care să-l împingă să vrea să știe mai mult și să descopere, ci învață pentru examen, pentru notă mare sau pentru o carieră care în familia lui se transmite dintr-o generație în alta. 

Când un elev caută informații despre materie și în afara programei școlare, este deja cucerit, iar când aceasta devine parte din identitatea lui, profesorul a făcut o treabă extraordinară.

De ce e nevoie dincolo de „atragere în materie” 

-Vorbeați despre importanța relației pe care o stabilește profesorul cu elevii. Nu e o utopie să ne imaginăm că un profesor poate clădi relații cu 30 de elevi dintr-o clasă? 
–Relația la care mă refer se construiește prin lucruri aparent simple: să îi știe pe nume, să îi vadă ca indivizi, să fie consecvent și să creeze un cadru sigur. Atenție, relația nu înseamnă prietenie, ci structură, predictibilitate și atenție la nevoile lor. 

După ce profesorul îi atrage pe elevi în universul materiei lui, este nevoie să îi susțină în descoperirea acesteia, dar și să vadă cum e fiecare, ce abilități, ce progrese are. Pentru copii, învățarea implică și un proces de oglindire: e important ca profesorul să vadă în ei ce e pozitiv, să remarce că se descurcă. 

Toate acestea îi fac pe elevi să fie implicați și interesați la ore. Și chiar dacă nu vor ajunge să urmeze cariere care să fie direct legate de disciplina respectivă, faptul că au avut norocul să aibă alături profesori care să le deschidă mintea, să sădească ceva bun în ei, să le dezvolte abilități, le va fi de mare folos în viață. 

Ce aveau în comun cele trei profesoare care au influențat-o pe Corina Dobre

Eu am avut trei profesoare care nu mi-au marcat neaparat parcursul profesional, dar m-au ajutat să dobândesc abilități care mă ajută astăzi în meseria mea. 

Ce aveau ele în comun? Faptul că vedeau ce e bun în fiecare dintre noi și ne încurajau să fim consecvenți. De pildă, profesoarei de română îi datorez faptul că am citit mult, iar asta mi-a crescut capacitatea de introspecție, necesară în meseria mea. 

Îmi place să ascult poveștile oamenilor, sunt curioasă, fac legături între diverse momente și evenimente, pun lucrurile în context, și sunt sigură că acest lucru se datorează și profesorului de istorie și felului în care m-a făcut să-i descopăr și să-i iubesc materia.  

De ce e „noroc” să ai un astfel de dascăl în România

-Specialistul în educație John Hattie susține că profesorii care inspiră nu vânează greșelile elevilor, ci le permit să greșească pentru a învăța. De ce îi ajută pe copii o astfel de abordare?
–E adevărat, pentru profesorii care schimbă vieți greșeala este un prilej de învățare. Dacă elevul a greșit, de exemplu, la simularea pentru evaluarea națională, eu, ca profesor, îl provoc să afle ce i-a lipsit, ce are nevoie să înțeleagă, să învețe, se deprindă, ca la examen să nu mai greșească- și aici nu mă refer numai la materia pe care o are de învățat. 

Poate trebuie să învețe ordinea în care să facă exercițiile sau modul în care să își gestioneze stresul. 

În final, aș vrea să menționez ceva important: dacă ne gândim la școala românească, a avea un profesor cu calitățile despre care am vorbit acum ține de noroc. Pentru că sistemul școlar îi obligă pe dascăli, din păcate, să trăiască într-o structură birocratică, cu obiective rigide, care le reduc creativitatea, bucuria și entuziasmul.