Sari direct la conținut

Autoritățile ucrainene au clasat ancheta împotriva lui Joe Biden / De ce a fost acuzat fostul vicepreședinte american

HotNews.ro
Joe Biden, Foto: ANGELA WEISS/AFP/ Profimedia
Joe Biden, Foto: ANGELA WEISS/AFP/ Profimedia

Autoritățile ucrainene au clasat o anchetă penală împotriva președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, care a fost acuzat că a făcut presiuni pentru demiterea procurorului general al țării în 2016, transmite NBC News.

Ancheta a fost lansată în luna februarie după ce procurorul destituit, Viktor Șokin, a înaintat o plângere în instanță.

Legislația ucraineană permite oricărei persoane să apeleze la o instanță pentru a solicita demararea unei anchete dacă Biroul de Stat pentru Investigații refuză să deschidă una.

Judecătorii din această țară ordonă în mod covârșitor forțelor de ordine să deschidă anchete penale, potrivit lui Vitaly Șabunin, cofondatorul Centrului de Acțiune Anti-Corupție, un ONG de la Kiev.

Președintele Donald Trump a fost acuzat că ar fi exercitat anul trecut presiuni asupra omologului său ucrainean, Volodimir Zelensky, pentru a anunța o anchetă de acest gen, acuzațiile ducând la punerea sub acuzare a lui Trump de către Camera Reprezentanților din Congresul american.

Trump a fost acuzat că a abuzat de putere pentru a solicita ajutor politic din partea Ucrainei pentru a încerca să-i discrediteze pe rivalii săi politici din Partidul Democrat.

Președintele a fost achitat de Senatul controlat de republicani într-un vot care s-a desfășurat preponderent pe linii de partid.

Fostul procuror general al Ucrainei a fost un personaj central în campania avocatului personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, de a-l discredita pe Joe Biden.

Șokin a susținut că Biden, pe atunci vicepreședinte al SUA, l-a presat pe fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, să îl concedieze pentru că a anchetat compania petrolieră Burisma din a cărui consiliu de administrație făcea parte fiul lui Joe Biden, Hunter.

Șokin a afirmat că a fost forțat să demisioneze după ce a început să investigheze rolul lui Hunter Biden la Burisma, dar un procuror adjunct din subordinea sa a declarat că dosarul Burisma era inactiv în momentul în care SUA făceau presiuni pentru înlăturarea procurorului general.

Mai multe guverne occidentale, inclusiv administrația Obama, ceruseră ca Șokin să fie înlocuit pentru că nu a investigat corupția la nivel înalt iar anchetatorii ucraineni și ONG-urile anticorupție au afirmat că acesta a fost demis pentru că nu a înregistrat niciun progres în lupta împotriva corupției.

Purtătorul de cuvânt al poliției ucrainene, Iaroslav Trakalo, a confirmat pentru NBC News că dosarul a fost clasat după ce știrea a fost raportată pentru prima dată de agenția de știri Ukrinform.

Citește mai multe despre acest subiect:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro