Sari direct la conținut

Parlamentul a votat pentru menținerea pieţelor deschise pe durata stării de alertă /Deputații PNL au votat în comisie propunerea PSD, la votul din plen s-au abținut

HotNews.ro
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES
plen Camera Deputaților, Foto: AGERPRES

În plină campanie electorală, PSD modifică propunerile luate de către Guvern privind epidemia de coronavirus. Astfel, PSD a reușit să adopte în plenul Camerei Deputaților un amendament potrivit căruia piețele care se află în spații închise pot să-și desfășoare activitatea pe durata stării de alertă. De precizat este că și liberalii au votat propunerea în comisia de specialitate dar în plen s-au abținut. Modificarea vine după ce Guvernul a decis închiderea piețelor prin hotărârea de guvern adoptată la sfârșitul săptămânii trecute.

Camera Deputaţilor a adoptat cu 173 voturi pentru, unul împotrivă şi 93 abţineri un proiect pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare. Proiectul a fost amendat astfel:

„Pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile, aşa cum sunt definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare, îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea restricţiilor referitoare la distanţarea socială şi a măsurilor de protecţie sanitară”, prevede amendamentul inițiat de Marcel Ciolacu și Daniel Zamfir.

De precizat este că prevederile adoptate de Camera Deputaţilor nu pot fi aplicate în curând. Proiectul de lege merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis dar acesta poate fi contestat la Curtea Constituțională de către PNL, Guvern sau chiar președintele Klaus Iohannis. De asemenea, președintele îl poate trimite înapoi Parlamentului pentru a fi reexaminat.

La dezbaterile generale, deputații nu au ratat ocazia să se certe.

Daniel Suciu, PSD: „Guvernul PNL vine şi spune că închide pieţele, iar parlamentarii PNL astăzi au votat în comisie împotriva acestei decizii. Cred că este cel mai bun lucru pe care puteaţi să-l faceţi, pentru că o asemenea măsură este aberantă, o prostie şi pieţele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă şi prevenţie”

Florin Roman, PNL: „Pieţele sunt închise unde sunt primari PSD. Foarte mulţi primari ai PSD, la comandă politică, au ţinut pieţele închise, deşi deasupra aveau doar un acoperiş. PSD politizează orice. (…) PSD nou este PSD vechi, acela căruia nu i-a păsat niciodată de români, mimează o anumită grijă faţă de românii de rând. (…) Este un joc politic de campanie ieftin, pesediştii speră să obţină voturi ieftin. Ce faceţi este bătaie de joc la adresa producătorului român. Pe cei de la PSD nu-i interesează sănătatea dumneavoastră, ci voturi”

Cătălin Drulă, USR: „Măsura închiderii pieţelor este pripită. Pieţele şi vânzarea de hrană au rămas deschise în toate ţările. USR nu este de acord cu închiderea pieţelor, dar ce treabă au bâlciurile şi talciocurile cu vânzarea de hrană? Articolul spune că bâlciurile şi talciocurile nu pot fi închise niciodată. Această măsură este neconstituţională, este lipită la o lege pe alt subiect”

Petru Movilă, PMP: „Suntem într-o situaţie ieşită din comun. Se încearcă legiferarea pentru sectoare economice. (…)PMP crede că trebuie să existe o singură regulă pentru toţi, fie că vorbim de mall-uri, de pieţe, de biserici, oboare, bâlciuri. Faptul că se încearcă legiferarea pe secvenţe de activitate este grav, activităţile economice trebuie tratate la fel. Autorităţile locale trebuie să reglementeze local acolo unde sunt situaţii”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro